Aurelian Soric, nota 4 la examenul de avocatura. Dar la examenul pentru sefia IJP Neamt?
Duminica a fost rulata pana la disperare o “stire” despre fostul sef la IJP Neamt, celebrul ex comisar-sef Aurelian Soric, care a picat cu brio la examentul pentru avocatura.
Fostul sef al Politiei din Neamt a obtinut 4,13 la drept civil, a luat 2,33 la drept procesual civil si nota 6,00 la drept penal. La drept procesual penal a luat 5,25, iar la testul privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat a obtinut nota 4,00, informeaza Realitatea.net. Examenul a fost sustinut la Baroul Iasi, probabil din motive de mai multa siguranta.
Nu inteleg de ce mira opinia publica aceasta informatie care nu intruneste sub nicio forma calitatile unei stiri. O tara intreaga a putut observa cum gandeste, cum vorbeste (in romana, dar si in “engleza”), care ii sunt convingerile despre camatarie si ce relatii avea cu clanurile infractionale din zona. Va asteptati la un alt rezultat la examentul de avocatura? Eu, sincer, nu! Pur si simplu acesta este valoare pe piata libera a celui despre care vorbim.
Ceea ce trebuie sa ne ingrijoreze cu adevarat este cum pot asemenea personagii sa ajunga in functii atat de importante in Politia Romana. Suntem convinsi ca atunci cand a fost promovat la conducerea IJP Neamt, Soric a trecut printr-un “concurs” sau a fost examinat in calitate de singur candidat. In ambele situatii el a trecut prin formalitatea de a “isi castiga postul”. Ne poate spune cineva care au fost notele pe care le-a obtinut Aurelian Soric la Neamt? Nu de alta, dar poate nu ar fi lipsit de interes sa le comparam cu cele de la examenul de avocatura. Punem pariu ca au fost note peste 9 (noua)?
Daca punem astel de oameni in functii atat de importante, cum putem astepta performanta, euro-conformitate (vorba fostului ministru Ioan Rus), implicare in lupta impotriva clanurilor infractionale si, in final, recunoasterea opiniei publice?
In primii ani de dupa transformarea politiei in militie, in 1949, cadristii noii institutii aveau un principiu dupa care se ghidau atunci cand “ungeau” in functie cate un tovaras: “fie omul cat de prost, mintea vine dupa post”. Adica pune-l in functie si sa va dumiri el despre ce este vorba in propozitie....
Dupa 60 de ani de la acele triste vremuri poate a venit vremea sa mai punem si oameni competenti in functie si sa mai lasam vechile criterii: pupatul in curul sefului, culoarea carnetului de partid, tranzactionarea functiei sau executarea ordinelor venite de sus, cu numirea in plic.
Asta inseamna adevarata reforma. Restul este numai miscare de scena... Total inutila!
Petre Craciun