Băsescu, un Don Quijote care aleargă prin ţară in căutarea gloriei pierdute

Inundatiile din ultimele zile ne-au oferit posibilitatea de a face o radiografie a momentului in care se află societatea românească, a modului in care funcţionează unele instituţii ale statului şi in care se manifestă, in situaţii de urgenţe naturale, clasa politică.

Ce am constatat?

In primul rând că am fost, iarăşi, prinşi nepregătiţi. Că nu am alocat fonduri pentru amenajările cursurilor de ape sau, dacă i-am alocat, că nu i-am folosit in acest scop. Nu avem diguri, nu avem holdere, nu avem zone impădurite in preajma cursurilor de ape. Am mai contatat că apele lovesc uneori, ca intr-un banc prost, in acelaşi loc şi că aceleaşi familii sunt afectate, precum in bancul de pe vremuri cu „victima accidentelor de circulaţie”, care era călcată de toate maşinile.

Am văzut, ca şi in 2006, in 2008 şi in alţi ani, locuinţe construite in zonele inundabile, am vazut oameni necăjiţi, prea săraci pentru a-şi face asigurarile pe care le reclamă, pe un ton total nepotrivit, presedintele.

In fine, am văzut abnegaţia lucrătorilor de la IGSU, de la Jandarmerie, de la SMURD, de la Armată, trecând peste toate nemulţumirile legate de reducerea salariilor sau de jignirile la care au fost supuşi in ultimul an de tandemul Basescu-Boc.

Am putut remarca şi o serie de noutăţi.

In primul rând am constatat lentoarea cu care preşedintele a „luat startul”, ajungând in zonele afectate după multe zile in care opinia publică s-a intrebat unde este seful statului. Cu un oarecare amuzament remarcam că primul presedinte care si-a manifestat solidaritatea cu poporul roman a fost Nicolas Sarkozy şi abia după aceea presedintele Băsescu. In fine, după ce in sfârşit a apărut, mulţi au spus că mai bine stătea acasă, având in vedere tensiunea pe care a indus-o in relaţia cu populaţia sinistrată şi cu presa. Chiar şi răbdătorul Emil Boc a ieşit la rampă, luni, şi a cerut ca autorităţile sa manifeste calm in relaţiile cu populaţia necajită care numai de ceartă nu are chef după ce şi-a pierdut casele şi agoniseala de o viaţă...

Singur printre români, preşedintele a inceput să descindă prin Dorohoi, Saucesti etc. ca un Don Quijote in căutare a gloriei sale de odinioară. O glorie care nu are cum să fie regăsită având in vedere nemulţumirile populaţiei.

L-am văzut singur pe Traian Băsescu. Rareori apare in preajma lui Vasile Blaga, singurul ministru care are şi işi face bine treaba. Chiar şi Elena Udrea a plecat in Oas pentru a-si vedea de promovarea brand-ului turistic, dar asta este altă discuţie. Singurul care pare că ii mai stă aproape lui Băsescu este Gheorghe Flutur, cel care scrie cu mioare pe dealurile ţării.

Avem un preşedinte şi un premier care par să meargă pe drumuri diferite. Premierul are miniştrii de partea sa (este drept că pe Vlădescu il mai scapă din priviri şi acesta dă o fugă la Mamaia), are instituţiile care i se subordonează direct. Preşedintele merge singur, supărat pe oameni, pe presă, pe viaţă.

După cum par lucrurile, se pare că vom reedita situaţia in care Băsescu dorea să scape de un premier (Tăriceanu), iar acestuia incepuse să ii placă prea mult funcţia incât a trebuit să vină alegerile pentru a se rezolva situaţia. Dealtfel chiar Cristian Preda, acest Ioan Gură de Aur al PDL-ului, a anticipat o asemenea situaţie.

A trebuit să vină inundaţiile pentru ca semnele divorţului să se arate mai pregnant la orizont.

Petre Crăciun