Dacă Gigi Becali ar anunţa că vinde Steaua, 200.000 de stelişti ar ieşi in stradă pentru a sărbători
Aşteptat cu nerăbdare, mitingul de miercuri a adunat abia 1.500-2.000 de sindicalişti CNSLR-Frăţia în Piaţa Revoluţiei. Am văzut iarăşi acuze adresate de către moderatorii de emisiuni televizate liderilor de sindicate. La rândul lor, aceştia au răspuns, previzibil, că bucureştenii sunt de vină pentru că nu percutează la oferta lor sindicală şi nu ies in stradă.
Aruncat dintr-o parte in alta, adevărul pare a fi in cu totul altă parte.
De ce nu ies românii in stradă, aşa cum au ieşit francezii?
In primul rând, românii ies in stradă numai atunci când le ajunge cuţitul la os. Iar cutitul ajunge la os in funcţie de statul de osânză. Studiul istoriei romanilor arata ca aceste „ieşiri” se petrec la intervale relativ relativ mari de timp, de câteva decenii. O altă observaţie este că toate marile nemulţumiri care au generat răbufniri sociale ample au avut loc iarna, prin lunile decembrie-ianuarie. Atunci când frigul este mai mare, iar proviziile se termină. Cât timp au ce da de mâncare copiilor, românii nu sunt dispuşi să „rişte” o astfel de atitudine civică.
Românii ies in stradă numai atunci când inţeleg faptul că nu există o altă şansă, că nu mai poate aştepta să-i rezolve altcineva problemele. Cât timp există speranţa ca altcineva să ia poziţie in locul său, românul este „politicos” şi il lasă pe cel din stânga, din dreapta, din spate, din faţă să işi asume gestul.
Ieşitul in stradă presupune asumarea clară a unei anumite alegeri. Cine iese, trebuie să strige „Jos Popescu” si „Sus Ionescu”, consumându-şi posibilitatea de a trăi duplicitar, dându-se bine şi pe lângă primul şi pe lângă cel de-al doilea.
Minunaţii noştri contemporani sunt incapabili de a ieşi in stradă pentru a se lupta pentru salariile, pentru pensiile, pentru alocaţiile copiilor. In acelaşi timp, ei sunt capabli să facă un astfel de gest pentru cauze care nu le influenţează decât in mică măsură viaţa. Un exemplu. Dacă Gigi Becali ar anunţă că s-a decis să vândă Steaua, vă asigur că, in modul cel mai spontan cu putinţă, se vor aduna 200.000 de suporteri din intraga ţară pentru a sărbători „victoria”.
Petre Craciun