Optimal Media
  Editorial
18.05.2012

Dezgropaţi mortul, să-i luăm carnetul de partid!

Am asistat, uimit, cum o simplă problemă de familie (deshumarea celor doi Ceauşeşti) a devenit una naţională, aducătoare de rating şi numai bună pentru a mai uita de salariile micşorate.


Nu mi-a venit să cred văzând cum până şi talk show-urile politice au devenit puncte de discuţie a noului subiect. Asta după ce, zile in şir, se discutase despre o altă problemă ce ar fi trebuit să rămână in intimitatea familiilor şi a anchetatorilor: moartea Mădălinei Manole.


Cel mai tare m-au uimit acuzele extrem de dure aduse de familie celor care s-au ocupat de inmormântarea celor doi dictatori. Mircea Oprean, sotul Zoei Ceausescu, a vorbit despre lipsa de omenie a lui Virgil Magureanu si Victor Atanasie Stanculescu pentru modul in care au fost ingropati. „Vreau sa va spun ca au fost pusi pe rumegus”, a afirmat Oprean, citat de Antena 3.


In condiţii normale, dacă am fi avut de-a face cu persoane care ar fi dovedit omenie şi credinţă in Dumnezeu de-a lungul vieţii, i-aş fi dat dreptate soţului Zoiei Ceauşescu.


Din nefericire, am trăit un număr important de ani in vremea dictaturii socrului său şi am amintiri neplăcute faţă de modul in care regimul se purta faţă de o persoană trecută la cele veşnice. Am să vă relatez una singură.


Terminasem Facultatea de Istorie si fusesem repartizat la o şcoală generală dintr-o localitate rurală din preajma Capitalei. Era prin anii 86-89. Pentru că, pe vremea aceea, mai exista o urmă de preocupare pentru familie, eram coleg cu soţia mea care terminase matematica.


In al doilea an de stagiu s-a petrecut un eveniment neplăcut. Soţul unei alte profesoare de matematică a murit pe neaşteptate, deşi avea in jur de 50 de


ani. A fost tristeţe mare in şcoală, iar inmormântarea s-a intâmplat să fie in aceeaşi zi cu aniversarea directorului şcolii. Aşa cum se intâmplă in România, am fost mai inainte la inmormântare, după care a trebuit să il sărbătorim „incet şi trist” (vorba uni banc) pe director. Nu asta este important...


La doua zile de la inmormântare, profesoara indoliată a fost chemată la Primărie, unde era aşteptată de un tovarăş de la Judeţeana de partid. Biata femeie s-a dus extrem de uimită.


-Tovarăşa profesoară, am venit să ne daţi carnetul de Partid al lui tovarăşu.


Soţul colegei mele fusese inginer şi secretar de partid la CAP. Funcţie de mare răspundere...


Profesoara a rămas stupefiată. Cum adică, bărbatul ei murise, nu se gândise nimeni de la Partid să ii dea o mână de ajutor sau să ii transmită condoleanţe şi acum veniseră să ceară carnetul?


-Glumiţi, a zis femeia. Vă rog să ma lăsaţi in pace.


Tovarăşul de la Judeţeană nu glumea. Primise o sarcină şi trebuia să o ducă la indeplinire. Carnetul de partid era in evidenţa şefului său şi acesta trebuia să „se scadă”.


Profesoara a inţeles că nu este de glumă şi s-a dus acasă pentru a-l căuta. Deşi a făcut eforturi disperate nu l-a găsit.


-Nu ştiu unde este, i-a spus tovarăşului care a făcut o criză de nervi.


-Tovarăşa profesoară, vă bateţi joc de mine? Să il scoaţi din pământ din iarbă verde.


Sesizând starea de conflict, primarul a sărit in ajutorul profesoarei, amintindu-i că decedatul fusese la ultima şedinţă de partid in urmă cu două săptămâni.


-Mai ţineţi minte cu ce costum era imbrăcat? a intrebat primarul.


Femeia a ingalbenit.


-Cu costumul cu care l-am ingropat.


-Pe p...mă-si, tovarăşa, vă bateţi joc de mine? a turbat bărbatul.


Din nefericire, aceasta era cruda realitate. După minute bune de gândire, tovarăşu de la Judeţeană i-a comunicat decizia sa: „Il scoatem afară şi luăm carnetul! Nu este vina mea că dumneavoastră nu aţi fost orientată”.


Profesoarei nu-i venea să creadă. Nici primarului, care era un tip destul normal pentru funcţia pe care o avea.


A ieşit un mare scandal, activistul nedorind să reununţe la ideea sa. Vestea s-a răspândit destul de repede, iar oamenii au ineput să se adune la primărie, mârâind ameninţător. Asta a fost salvarea.


Speriat, tovarăşul a dat telefon la Judeţeană şi a raportat situaţia. A dat peste unul mai deştept, nu neapărat mai uman, care i-a cerut să nu „intărâte spiritele”, mai ales că evenimentul se petrecea după mişcările populare de la Braşov.


Este o amintire din „Epoca de Aur”. Oare unde găsim aici omenia, creştinismul, grija faţă de memoria celor duşi?


Poate ar trebui să nu uităm atât de repede ororile pe care le-am trăit in acei ani.


Petre Crăciun


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
vPonta, aplicatie pentru cresterea gradului de transparenta a deciziilor premierului (Video)
Premierul Victor Ponta a lansat, miercuri, aplicatia "vPonta", construita pe platforma Apple. Aplicatia care poarta numele premierului va putea fi folosita de utilizatorii de iPhone si iPad, si va putea permite un acces mai mare la inforamatiile prezentate pe contul de Facebook al primului ministru si pe pagina personala de web.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.