Optimal Media
  Editorial
18.05.2012

Domnule Boc, cum ies politistii la pensie la 65 de ani daca speranta medie de viata este de 62 de ani?

Legea privind sistemul unitar de pensii publice, votata in Parlament in urma unui mare scandal, a fost declarata constitutionala de catre CCR. Chiar daca suspansul a fost mare, scorul de 5-4, iar cel care a decis votul este Ion Predescu, fost senator al social democratilor.


Una dintre prevederile legii care se afla acum pe masa presedintelui pentru a fi promulgata prevede ca varsta de pesnionare in Romania va fi 65 de ani. Si la femei si la barbati. Si la profesori, si la militari. Si la piloti si la mineri. Chiar si la agentii serviciilor secrete, la pirotehnisti, sau la pompieri.


Un adevarat pat al lui Procust s-a istalat peste Romania, o tara care a renuntat (oare?) la comunism in urma cu 20 de ani. Nici Ceausescu, in epoca sa de glorie, nu putea spera la o asmenea uniformitate. Chiar si in anii cei mai negri ai comunismului, profesiile erau diferentiate printr-un sistem de salarizare corespunzator gradului de dificultate, al riscului, al uzurii fizice si psihice. Nu toate profesiile solicita in acelasi mod... Un bibliotecar nu are o viata atat de stresanta ca a unui pompier care intra in foc, putandu-si pierde viata in price moment. Ambele profesii sunt onorabile si utile din punct de vedere social, dar nu-i poti scoate la pensie la aceeasi varsta... Poate ne spun domnii din arcul guvernamental cum mai poate salva vietile omenesti un pompier de 65 de ani... Cum mai alearga dupa hoti un politist care este la varsta la care ar trebui sa isi polibe nepotii prin parc? Cum se mai lupta cu spionii straini un agent SRI care sta cu pastilele in buzunarul din stanga si cu buletinul fals in cel din dreapta pentru a nu-si da, din greseala, numele adevarat?


Apropo de politisti... In urma cu cativa ani a fost realizat un studiu care a aratat ca speranta medie de viata a unui politist este de 62 de ani. In acest conditii as dori sa il intreb pe premierul Emil Boc ce va face cu cei care nu mai apuca pensia? Are de gand sa ii tina, mumifiati, in birou pana fac vasta la care capata dreptul de a pleca din „campul muncii”?


Aceeasi intrebare este valabila si in cazul altor profesii cu un grad mare de stres.


Petre Craciun


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
vPonta, aplicatie pentru cresterea gradului de transparenta a deciziilor premierului (Video)
Premierul Victor Ponta a lansat, miercuri, aplicatia "vPonta", construita pe platforma Apple. Aplicatia care poarta numele premierului va putea fi folosita de utilizatorii de iPhone si iPad, si va putea permite un acces mai mare la inforamatiile prezentate pe contul de Facebook al primului ministru si pe pagina personala de web.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.