Optimal Media
  Editorial
18.05.2012

Domnule Oprea, va bateti joc de Cultul Eroilor? Nu gaseati un alt job pentru blonda?

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor este o institutie aflata in subordinea MApN, care are, potrivit regulamentului sau de organizare functionare, publicat pe site, "elaborarea si asigurarea aplicării strategiei si politicilor în domeniul mormintelor si operelor comemorative de război". Din acesta perspectiva, te-ai astepta ca la conducerea oficiului sa fie un director care sa provina din randul militarilor sau al istoricilor, o persoana cu preocupari in domeniu.


Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, ne dovedeste ca nu este asa, deoarece, dupa cum ne dezvaluie Jurnalul National de joi, el a numit, prin ordin, o tanara (blonda), de 28 de ani, absolventa a controversatei Universitati Spiru Haret, unde a studiat limbile straine.


Georgia Gabriela Voicu a fost numită şef al oficiului în februarie 2010, prin ordin direct al ministrului, acesta fiind primul sau loc de munca. Excelent pentru un incepator in cariera sa ajungi direct seful unei institutii militare, cu 30 de subordonati!


"Declaraţia sa de avere, publicată pe site-ul MApN, demonstrează, însă, că doamna Voicu are o situaţie materială prosperă, chiar dacă în anul 2009 nu a obţinut nici un venit declarat. Astfel, ea deţine, în nume propriu, două automobile de lux (un Aston Martin şi un BMW), iar împreună cu familia patru apartamente şi două case de locuit. În plus, Georgia Voicu este şi posesoarea unor bijuterii cu valoarea estimată la 30.000 de euro", noteaza Jurnalul National.


Pe pagina web a oficiului nu exista niciun CV al directorului, probabil pentru ca acesta nu avea ce sa cuprinda din moment ce primul loc de munca este tocmai Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, unde "blonda lui Oprea", cum este numita de presa, se ocupa de cimitire de onoare, mausolee, monumente, lista mortilor de razboi. Care este legatura domniei sale cu acest sensibil domeniu, este un mare mister pe care numai ministrul Oprea va trebui sa il lamureasca daca tine (cumva) la onoarea sa in fata subordonatilor.


Nu mereu ONCE a avut directoare blonde, de pana in 30 de ani. Fostul director al oficiului, colonel dr. Cristian Scarlat, a fost militar de cariera, absolvent al Facultatii de Istorie, din 1993 si doctor in istorie al Universitatii din Bucuresti (2003). A absolvit un Curs postuniversitar de muzeografie (1997); fellow al Institutului pentru Politica de Securitate din Hamburg (1998-1999). A detinut functia de director din 2004.


Nu il cunoastem si nu dorim sa ii facem reclama dr. Scarlat, dar cum sa accepti o asemenea decadenta ca, dupa ce a fost condus de un doctor in istorie, oficiul sa ajunga pe mana (poate gingasa) a unei fapturi delicate, blonde, amatoare de studii facile si masini de forta?


Si ne mai miram ca institutiile noastre publice merg prost atata vreme cat le lasam pe mana unor fatuce si baietei abia trecuti de varsta majoratului? Vreti sa va mai dau cateva exemple?


Intr-un editorial viitor...
PS- Felicitari Oanei Dobre si lui Catalin Tolontan pentru articole.


Petre Craciun


director_250


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
vPonta, aplicatie pentru cresterea gradului de transparenta a deciziilor premierului (Video)
Premierul Victor Ponta a lansat, miercuri, aplicatia "vPonta", construita pe platforma Apple. Aplicatia care poarta numele premierului va putea fi folosita de utilizatorii de iPhone si iPad, si va putea permite un acces mai mare la inforamatiile prezentate pe contul de Facebook al primului ministru si pe pagina personala de web.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.