Efectul destructiv al veştilor rele

De un an şi jumătate populaţia României este bombardată, zilnic, cu veşti rele. Mii, sute de mii de veşti care au efectul de a demobiliza locuitorii acestei ţări. Se reduc salariile, se fac restructurări, se taie din fonduri, nu mai sunt bani pentru pensii, se recalculează pensiile iar salariile se reduc cu 25%, cresc taxele şi impozitele, nu mai sunt bani de medicamente, ne pleacă medicii in străinatate, va trebui să mergem la vraci pentru a ne căuta de sănătate, litoralul este un dezastru, cresc toate preţurile deşi este criză, nu se mai dau subvenţii pentru incălzire, se incălzeşte vremea, vin ploile şi inundaţiile, avem cod roşu, trăim mai prost decât bulgarii, avem o clasă politică demnă de dispreţ, Steaua merge din ce in ce mai prost, s-a sinucis Mădălina Manole, nu reuşim să atragem fonduri europene, ne ameninţă şeful delegaţiei FMI că nu vom primi următoarea tranşă etc.

Sunt numai câteva dintre veştile proaste pe ce care le-am primit in ultimul timp. Din nefericire, toate au devenit realitate, făcând aproape imposibilă viaţa in acestă ţară.

Românii nu sunt obişnuiţi să li se vorbească tot timpul despre inmormântări şi colivă. Sunt oameni veseli cărora le place să petreacă şi să se veselească. Această avalanşă unică poate in istorie a avut darul de a-i bulversa pe locuitorii României care nu mai văd nicăieri speranţa supravieţuirii. Deschizi televizorul şi il asculţi pe premierul Emil Boc. Iţi vine să pleci din ţară... „Vom tăia, vom reduce, vom pedepsi” sunt cele mai frecvente expresii pe care le foloseşte premierul, cel care conduce destinele acestei ţări.

Schimbi pe un alt canal şi vezi moderatori incrâncenaţi ca nişte luptători in tranşee pentru mogulii săi, pentru stăpânii săi. Nu există echilibrul actului jurnalistic, presa a devenit o meserie a talibanismului explicit. Nu se mai fereşte nimeni. Pora, Naşul sunt cu Băsescu până la moarte, Gâdea, Badea şi Ciutacu sunt impotrivă, tot până la moarte. Dacă ai o poziţie de mijloc, in care incerci să faci loc argumentului, nu ai loc pe nicăieri. Dacă nu eşti cu cineva anume, inseamnă că eşti impotriva tuturor.

Te saturi şi cumperi un ziar. Aceeaşi poveste, plus şansele extrem de mari de a da peste obscenităţi cumplite, peste trupuri de piţipoance sau peste imagini „in exclusivitate” cu cadavre, fie ele şi celebre, deshumate.

Atunci şi ziarul şi deschizi un post de radio. Ai avantajul că poţi asculta muzică, dar nu neapărat este pe gustul tău. Asta nu te scuteşte de aceleaşi comentarii, de aceleaşi veşti rostogolite de la un ziar la altul, de la un post la altul.

Nu ştii ce să mai crezi. Este o conspiraţie a tuturor impotriva ta, a celui care plăteşte taxe şi impozite? Nu, dragul meu, acesta este ţara ta pe care trebuie să o iubeşti. Ţara ta care te agresează de mai multe ori pe zi, care te inspăimântă, care îţi ingrozeşte copiii...

Toată lumea, toate instituţiile te sperie. Oamenii politici, guvernanţii, presa. Toţi. Şi in egală măsură, toţi dau vina unii pe alţii.

Iar tu, asemenea unui vers al lui Florin Chilian, te intrebi abătut: „Ce caut eu in viata

mea?!

Petre Craciun