Optimal Media
  Editorial
18.05.2012

Elenei (Ceausescu?) un imn inaltator, un cantec pentru drumul spre-un falnic viitor

Am avut nefericirea de a trai peste 20 de ani inainte de 1989 si am asistat cum, in Romania, s-a nascut cultul personalitatii lui Nicoale si al Elenei Ceausescu. Am ascultat, vrand-nevrand, imnuri de slava pentru cei doi, am citit in ziare telegrame de felicitare pentru “tovarasa iubita”, “savanta de renume mondial”. Am vazut cum, cu o tenacitate care vad ca se repeta, Elena a parcurs drumul de la Petresti la fotoliul de academician doctor inginer si la cel de vice-prim-ministru al Guvernului Romaniei. Lenuta “lui Briceag” se naste intr-o familie saraca, ramane repetenta in clasa a IV-a, dar asta nu o impiedica, peste ani, sa devina doctor în chimie cu teza de doctorat "Polimerizarea stereospecifică a izoprenului", despre care s-a spus că ar fi redactată de alți savanți și susținută în condiții dubioase în decembrie 1967. Evident, dupa ce sotul sau ajunsese seful statului.


Scriitorul Eugen Barbu a numit-o pe Elena Ceausescu "Înalta Doamnă a Țării", ziarele o numeau “mama iubitoare”, iar toate personalitatile care tineau la cariera lor i se adresau cu formula “mult stimata si iubita”.


Avida de putere, Elena devine din 1979, a doua persoana in stat ca importanta politica, numele ei fiind asociat "Cabinetului nr. 2".


Astazi, un apropiat al presedintelui Traian Basescu, istoricul Vladimir Tismaneanu scrie despre “savanta”: "Elena Ceausescu a fost o Messalina cu pretentii de Newton. Agramata si aroganta, de o gelozie patologica, a incurajat tot ce era mai josnic in sotul ei. I-a urit pe intelectuali si a jucat un rol nefast in viata politica si stiintifica a Romaniei", o descrie Vladimir Tismaneanu.


Astazi, cu prilejul conferintei de alegere a presedintelui filialei PDL Bucuresti, am retrait sentimentul de cult al personalitatii. Am vazut oameni politici portocalii, barbati si femei, care s-au inghesuit sa ii ridice osanale noii Elene. Nu stiu daca omagiile au fost adresate in mod sincer femeii nr. 1 din PDL sau daca erau rostite pentru a fi auzite de barbatul care se ascunde in spatele ei. Barbatul care, desi nu a fost prezent la conferinta, a dominat scena prin creatia sa politica: Traian Basescu. Nici nu conteaza...


Esti frumoasa, inteligenta, tenace, fac eforturi extraordinare sa nu cad prada farmecelor tale”, a declarat ministrul de Externe, Teodor Baconschi, un personaj care, fiind preocupat de ascensiunea sa in partid, pupa mana doamnei. O pupa, risipind vorbe de “adolescent” indragostit, vezi doamne, de doamna diriginta.


Ioan Oltean, vicepresedintele PD-L si sustinator vadit al Elenei Udrea, ridica pana la cer cultul personalitatii, declarand la inceputul sedintei: "Soarele PD-L trebuie sa rasara din nou de la Bucuresti. Organizatia PD-L Bucuresti trebuie sa redevina ce a fost”. Nu este nevoie sa detaliem cat de importanta este simbolistica solara in mitologia popoarelor...


Raluca Turcan, alt vicepresedinte al PD-L, o compara pe Elena Udrea cu "un adevarat 'Kill Bill' al politicii romanesti".


In acest timp, Elena, noua Elena a politcii romanesti, savura cu o placere extraordinara vorbele lingusitoare, demne de Portile Orientului. Nu stiu daca le crede sincere, dar ii plac, le adora, are nevoie de ele. Vrea sa auda laude, iubeste sa i se spuna ca este frumoasa, ca este desteapata, ca are un mare viitor ca om politic.


Elena Udrea este cea care provoaca, aproape instiga la un adevarat cult al personalitatii.


Singurul care a parut ca o aduce cu picioarele pe pamant a fost cel despre care se spune ca este contracandidatul sau in partid, secretarul general Vasile Blaga, cel care, la un moment dat, se saturase de “fate in partid”. “Daca vei castiga, victoria va fi a organizatiei, Elena. Iara daca vei pierde, ai grija pentru ca vina va fi numai a ta”, a grait Blaga, singurul care s-a straduit sa nu puna si el o caramida la postamentul maiestuos pe care s-a urcat si de unde ne priveste provientiala, frumoasa, inteligenta, geniala Elena Udrea. Am citat din colegii sai de partid.


In cinstea acestei victorii, va invit sa urmarim o melodie din alte vremuri: Elenei Ceausescu un imn inaltator.


Elenei Ceausescu un imn inaltator


un cantec pentru drumul spre-un falnic viitor


Savanta de renume si patria-i model


a tarii fericire ii este unic tel.


Onoare muncii!


Petre Craciun






Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
vPonta, aplicatie pentru cresterea gradului de transparenta a deciziilor premierului (Video)
Premierul Victor Ponta a lansat, miercuri, aplicatia "vPonta", construita pe platforma Apple. Aplicatia care poarta numele premierului va putea fi folosita de utilizatorii de iPhone si iPad, si va putea permite un acces mai mare la inforamatiile prezentate pe contul de Facebook al primului ministru si pe pagina personala de web.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.