Functia la romani

In acesta saptamana, tema asupra careia ne vom opri cu predilectie este “Functia la romani”.

Inca de mic, romanul este educat sa isi doreasca o functie de conducere, sa isi cheltuiasca toata energia pentru a si-o adjudeca. Dealtfel, el are cele mai bune exemple in familie, unde tata, mama, un frate sau o sora detin, cu siguranta, o functie la stat. Cel putin un membru al familiei este sef, are masina la scara, vine acasa cu sacosele pline (de multe ori plasate de subordonati in portbagaj), are “slugi” platite din bugetul de stat, care duc copilul la gradi, fac piata, curata prin casa, au grija de masina familiei. Romanul capata, inca din copilarie, convingerea ca functia este un model cultural, un mijloc pentru a trai bine, un etalon al reusitei in viata, un blazon de familie care trebuie dus din generatie in generatie. Este aproape o obligatie, un traseu implacabil. Pregatirea incepe inca din adolescenta. Parintii isi pregatesc odraslele astfel incat sa le fie mai usor in dobandirea unei functii.

Organizatiile de tineret ale partidelor sunt, de cele mai multe ori, poarta pe care se intra in viata. Activitatea in organizatie il pregateste pe “cel mic” pentru ceea ce va urma. Odrasla ia contact cu primele ierarhii, primesc si dau primele ordine. Tot acum vine si prima functie “pe linie politica”, evident influentata de pozitia pe care babacul o detine la seniori. Afise electorale, sedinte, scoli de vara, guerila pe site-uri ale adversarilor politici, sunt numai cateva dintre reperele noii activitati.

Pe negandite, micutul devine un "tanar om politic", o persoana pe care "partidul se poate baza."

Facultate, masterate, cursuri mai lungi sau mai scurte… Urmeaza si ele pentru ca nu se poate fara. Nu conteaza cat de proasta este facultatea, cati bani costa licenta, totul este sa ai o diploma pe care sa o arati celor de la HR.

Cum se alege o functie? Asa cum copiii razgaiati ai oamenilor politici sau ai afaceristilor care finanteaza campaniile celor dintai obtineau o jucarie, indiferent de pretul acesteia: “Vleau si aia, si aia, si aia. Tati, nu vezi ca vleau?”

Copilul a crescut, iar jucaria este inlocuita cu o functie in administratie: director, director general, consilier de ministru, secretar de stat. Poate chiar o functie de ministru sau de europarlamentar… Nu conteaza lipsa de experienta, nu are nicio importanta ca micutul/micuta nu a condus pe nimeni pana acum si ca functia de conducere este prima din cartea de munca… Exista directori adjuncti, sefi de servicii sau de birouri, numai buni sa faca munca celui mic.

Alti romani isi capata functiile prin alte metode decat cea expusa mai sus. Unii calca pe cadavre pentru a fi numiti in functii de sefi. Isi tradeaza si cei mai buni prieteni, sunt in stare de orice. Dau bani, fac sluj la usa sefilor mai mari, fura idei.

Altele isi transforma farmecele personale in cea mai simpla modalitate de a intra in gratiile sefilor, ajungand, la randul lor, sefe. Uneori ambitiile sunt imense, astfel de femei ajungand in functii din inalta administratie guvernamentala.

Functiile se negociaza, se vand, se cumpara, se transfera, se impart pe criterii de algortim politic, se infiinteaza sau se desfiinteaza din motive politice.

Nimeni nu pare a lua in serios responsabilitatile care decurg din exercitarea unei functii publice. Nu intereseaza pe nimeni performanta, gradul de utilitate publica. Intre un profesionist fara pile si un fanfaron tare in tata, il vom alege mereu pe cel din urma. Nu monitorizam pe nimeni, nu dam socoteala, nu asteptam sa le fie mai bine oamenilor, executantilor. Totul este sa mai rezolvam “o problema de partid”, sa mai multumim un activist sau un sponsor care ne-a ajutat in campanie.

Si ne mai miram ca nu progresam?

Petre Craciun