Guvernul „doctor Ciomu”

Doctorul Naum Ciomu a devenit celebru pentru faptul că, inexplicabil, i-a tăiat penisul unui tânăr de 34 de ani care venise cu incredere la medic pentru o cu totul altă operaţie. Intr-un moment de rătăcire, doctorul a comis un act care l-a trimis direct in istorie: a tăiat! De fapt, a tăiat de unde nu trebuie, profitând că bietul pacient, aflat sub efectul anesteziei, nu ştia că multe aveau să se schimbe in viaţa sa printr-o simplă tăietură de bisturiu.

Asemănarea dintre acest medic care, de curând, şi-a recăpătat dreptul de liberă practică şi Guvernul Emil Boc, ce a recăpătat, pentru a cincea oară, acelaşi drept, mi-a venit in momentul in care mi-am propus să găsesc un verb care poate defini cel mai bine activitatea executivului. Primul care mi-a venit in minte a fost „a tăia”.

De când a căpătat fotoliul de la Palatul Victoria, prin retragerea lui Theodor Stolojan, Emil Boc apare frecvent şi ne mai anunţă de unde va tăia. Cât va tăia. Cum va tăia. Cu ce va tăia.

Aşa am putut simţi pe pielea noastră tăierea de salarii, de locuri de muncă, de pensii, de bugete, de alocaţii pentru medicamente, de hrană pentru câinii de serviciu ai unor ministere (nu este glumă!), de tot felul de drepturi căpătate in ani şi zeci de ani de muncă.

Tăierile au devenit un scop in sine, ţinând locul a ceea ce ar fi trebuit să fie un adevărat program de guvernare pentru ca economia României, afectată de criză, să poată fi scoasă de la terapie intensivă.

Boc a devenit un fel de doctor Ciomu care s-a trezit cu pacientul pe masă pentru că medicul de serviciu, Stolojan, tocmai avea o jenă. Anestezia fusese făcută, asistentele erau pregătite, instrumentarul aştepta mâna măiastră a chirurgului. Iar directorul spitalului (intelegeţi dumneavostră la cine mă refer) a trebuit să găsească la repezeală un medic. Cel mai la indemână era „ăla mic”. I s-a pus halatul din fugă, i s-a şoptit la ureche ce trebuie să facă, iar medicul de ocazie a răspuns milităreşte: „Da, şefu, astăzi operez. Să trăiţi!”.

Şi a intrat in sala de operaţie, deşi o făcea pentru prima dată, iar singurul obiect tăietor pe care ştia să-l mânuiască era coasa.

Pacientul, poporul român, era pe masă, anesteziat, fără nicio apărare. El ştia că totul va fi bine, că va trăi mai bine, aşa cum ii promisese directorul spitalului, la internare. Doctorul s-a apropiat fără nicio emoţie. I s-a oferit fişa de observaţie, dar a refuzat. „Indicăţiile” primite de la superior erau suficiente. Asistentele şi „mâna a doua” erau nerăbdători să vadă cum se descurcă. Chirurgul improvizat a cerut bisturiul, aplecându-se asupra pacientului care visa, poate, la o lume mai bună. A tăiat fără ezitare, de unde nu trebuia. A trăiat de unde i se părea că era prea mult. A tăiat, poate, cu o oarecare invidie.

A tăiat...

Pacientele s-au ingălbenit când au văzut rezultatul. Proba materială era chiar in tăviţa de lângă pacientul care venise cu incredere la spital, ca la „Dumnezeul medicilor”. Autorul incredibilei operaţii a zâmbit superior: „A venit vremea tăierilor. Nimeni nu va scăpa”. Medicul secund şi-a dus mâna la şliţ şi a fugit din sala de operaţie. Pericolul era prea mare.

Nimeni nu i-a luat bisturiul din mână domnului Emil Boc. El este liber să intre in sala de operaţii şi să taie de unde crede de cuviinţă sau de unde ii cere directorul. Mai nou pacienţii sunt urcaţi pe masă chiar şi fără anestezie pentru că, se ştie, nu mai sunt bani de medicamente.

Sănătate, popor român!

PS - Ii cer scuze dr. Ciomu pentru comparatia care s-ar putea sa ii fie defavorabila.
Petre Crăciun