O ţară in care totul a luat-o razna

In România nimic sau aproape nimic nu mai funcţionează cum ar trebui. Nimic nu este previzibil, nimic nu merge, totul se face contra naturii, a legilor scrise şi nescrise.

Suntem in criză, in cea mai mare criză economică după cea din 1929-1933. Este nevoie de coeziune socială, de efortul colctiv pentru a trece mai repede şi cu efecte mai reduse peste marasm. In acest timp, in loc să unifice energiile, speranţele, iniţiativele, Guvernul prin căpetenia sa, Emil Boc, dezbină, stârneşte, incită categoriile sociale unele impotriva altora. Militarii, poliţiştii, magistraţii, piloţii, profesorii, artiştii, jurnaliştii şi, cel mai grav, pensionarii, sunt puşi la zid şi arataţi cu degetul in cautarea unui populism dintre cele mai ticăloase. Efectul nu este cel scontat de regizorii acestor scenarii pentru că foamea a inceput să roadă şi stomacul celor care trebuia să beneficieze de acest circ prelungit dincolo de orice limită a responsabilităţii. Aşa se face că „poporul suveran” nu mai aplaudă faptul că se taie „pensiile nesimţite” sau alte salarii ale şefilor de agenţii deoarece are el insuşi probleme de subzistenţă.

Justiţia care ar fi trebuit să joace un rol extrem de important in acestă perioadă, se complace să intre intr-ul alt joc, cel al arestărilor televizate, al stenogramelor strecurate cu dibăcie numai jurnaliştilor şi site-urilor care cântă bine in corul de susţinători ai celor două Palate. Percheziţii in noapte, cătuşe arătate camerelor de luat vederi, câini impuşcaţi, materiale ample cu spicuiri din stenogramele parchetului. Totul se reduce la ascultări de telefoane, la arest preventiv, la terfelirea imaginii unor oameni care, apoi, sunt lăsaţi să meargă acasă. Din acel moment procesele judiciare ingheaţă, nu mai auzim nimic despre ele, deoarece Casa de producţie a Parchetului pregăteşte un nou episod, o nouă arestare preventivă.

Membrii Cabinetului se contrazic copios. Am asistat la declaraţii diametral opuse in ceea ce priveşte salariile şi pensiile, TVA-ul, disponibilizările. Nu ştii pe cine să crezi, nu ai niciun reper după care să te orientezi, in funcţie de care să îţi poţi anticipa, ca familie sau ca individ, viitorul. Un ministru spune una, premierul spune alta. Sebastian Vlădescu a aşteptat să fie mazilit pentru a recunoşte că Boc are o inţelegere limitată a economiei, din cauza pregătirii sale. De ce nu s-a luptat pentru punctele sale de vedere şi de ce nu a demisionat, ca orice om de onoare, dacă aceste iniţiative „care

ar fi putut scoate România din criză” au fost respinse. Acum vorbele sale nu mai au nicio valoare, ci intăresc şi mai mult afirmaţia conform căreia România este o ţară care a luat-o razna.

In toată lumea civilizată se vorbeşte despre programe anticriză. La noi nu a văzut nimeni aşa ceva. Se acţionează pompieristic, după necesităţile de moment, după cum dictează specialiştii Fondului sau după cum vrea cel care le ştie pe toate şi vrea să le facă pe toate.

Ţările din preajmă au redus impozitul la 10%. La noi impozitul se menţine la 16%, şi, colac peste pupăză, creşte TVA-ul la 24%. Firmele se sufocă şi incep să se mute in Bulgaria sau Ungaria, unde există o politică fiscală inteligentă, adaptată perioadei de criză.

Scad salariile cu 25%, se reduc sau se elimină subvenţiile la intreţinere, medicamentele nu se mai compensează, se scumpesc bilelele la Metrorex, creşte şi preţul călătoriilor CFR. Edilii locali percep şi ei tot felul de taxe noi, in căutare disperată de bani la buget.

Totul pare a fi făcut pentru a-l sufoca, pentru a-l omori pe cel care ar trebui să consume pentru a funcţiona economia şi să plătească taxele şi impozitele pentru ca statul să poată funcţiona.

Vlădescu vorbea despre lipsa de pregătire in materie de economie a premierului.

Din păcate, după câte se vede, sunt probleme şi in ceea ce priveşte logica elementară. Acea logică ce il face pe un ţăran prost (adică fără carte) să inţeleagă cum că dacă unei vite nu ii dai să mănânce, nu o mai poţi pune la trabă.

Petre Crăciun