Obsesia nedesavarsirii la poporul roman

Exista o carte, Treptele nedesavirsirii , a lui Pavel Chihaia, aparuta la Editura Institutul European la cativa ani dupa Revolutie.

Titlul sau m-a facut sa ma gandesc la faptul ca noi, ca popor, avem o obsesie, aproape un blestem: cel al nedesavarsitii. Al proiectelor neterminate, al lucrurilor neduse pana la capat. Al jumatatilor de masura. Al faptelor are incep bine si se consuma penibil, dupa un anumit timp.

De-a lungul istoriei am demonstrat ca suntem capabili sa gasim energiile pentru a misca lucrurile din loc. Avem forte, resurse, oameni. Tot. Ai zice ca istoria noastra este un compendiu de fapte marete, de proiecte structurale care au reformat din temelii Romania. Ca ne-am capatat locul pe care il meritam in Europa, date fiind bogatiile naturale, pozitia strategica si numarul mare de locuitori.

Nenorocirea este ca ne oprim pe drum. Ca ne plictisim, ne demotivam, ne luam cu altele, ne batem joc, ne complacem in mlastina calduta a lucrurilor neterminate.

Asa se face ca nu am dus pana la capat o multime de proiecte vitale sau o infinitate de lucruri mici, dar extrem de importante prin suma lor: nu am definitivat modernizarea Romaniei in secolul 19, nu am desavarsit niciodata o adevarata democratizare a tarii, am deschis portile Occidentului pentru importuri culturale si materiale, dar le-am tinut deschise si pe cele ale Orientului, rezultand o strutocamila schioapa si nefunctionala. Am inceput alfabetizarea dar am abandonat-o pe drum. La fel am facut si cu modernizarea satelor si oraselor: nu avem nici acum curent electric in toate asezarile, nu avem apa curenta, nu avem canalizare. Avem insa orase care sunt cu mult sub nivelul de civilizatie al satelor nemtesti. Am inceput asfaltarile dar nu le-am dus niciodata pana la capat. Nu avem autostrazi, dar stam extreme de bine la numarul de masini de lux si de fite.

Am inceput reformele in diferite domenii dar nu se mai termina niciodata. Fiecare ministru o ia de la capat, stergand cu buretele tot ceea ce au facut cei care au ocupat scaunul inaintea lui. Toti schimba, dar nu se face nimic coerent. De fapt carpim cu totii acelasi sac rupt, din care curg semintele numai in unele directii. Carpeli in interes de partid, numite in mod gresit si interest masuri de reforma.

Nu am dus pana la capat niciodata reforma clasei politice. Avem aceiasi politicieni corupti, dezinteresati de binele public, insolenti.

Romania este mereu pe drum. Niciodata nu ajunge la destinatie. Niciodata nu se poate lauda cu un mare proiect istoric desavarsit. Cuiva ii convine acesta stare de lucruri, iar poporul roman este prea absent din viata sa pentru a cere cuiva socoteala, multumindu-se cu idea ca merge si asa.

Petre Craciun