Optimal Media
LOVESC, DECI EXIST!, un film de Marius Th Barna, dupa un scenariu de Bogdan Ficeac  |   Ambasada României la Copenhaga invită copiii români în Regatul Poveștilor, alături de scriitorul Petre Crăciun  |   Prezențe românești la Târgul Internațional de carte pentru copii Bologna 2017  |   ” Să călcăm pe iarbă”/ Concurs antidrog organizat de Școala nr. 79, în parteneriat cu C.N. ”Gheorghe Șincai” și Agenția Națională Antidrog   |   Să-ți schimbi părerea nu înseamnă să fii prostituată  |  
  Editorial
21.11.2017

Plagiatele sau răzbunarea consilierilor


De ce avem atâtea plagiate în tezele de doctorat? Simplu: pentru că acești domni ajunși in funcții importante (miniștri, șefi de partide, chiar premieri) nici nu se gândesc să scrie la propriile teze (poate nici nu sunt capabili) și apelează la ”negrișori” din subordine. La oamenii din proximitate: consilieri personali, șefi de cabinete etc.
Iar acești negrișori, neplătiți, forțați prin natura relațiilor de subordonare, fac și ei ”ce pot”, adică fușăresc, plagiază, termină repede sarcina primită. Dacă tot nu sunt plătiți?
Iată cum acești miniștri sau ce vor mai fi ajuns ei află că au ajuns la mâna unor consilieri/șefi de cabinete etc. pentru care nu dădeau doi bani. Poate nici nu-și mai amintesc cine a lucrat la aceste teze pe care și le-au insușit ca pe un drept al lor.
Iată că vine și momentul în care consilierii se simt răzbunați, iar munca lor neplătită devine obiect de discuție publică. Pe față nu pot fi pedepsiți, pentru că asta ar insemna recunoașterea furtului.
Invață cineva din toate aceste întâmplări? Greu de crezut. În continuare sunt subordonați care livrează șefilor proiecte managerile, planuri și strategii, lucrări științifice sau chiar teze de doctorat. Și totul, evident, fără plată, pentru că munca este prestată de la 8 la 16.00. Cine pierde? Evident, noi, cetățenii, care plătim din banii noștri acești oameni.
Petre Crăciun






Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Fostul premier Petre Roman, audiat în dosarul Mineriada
Fostul premier Petre Roman, inculpat in dosarul ”Mineriada”, impreună cu Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și alți membrii ai cabinetului său, s-a prezentat marți dimineața la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari. Roman este acuzat de infracțiuni contra umanității....
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.