Tanjesc după o Românie in care să conteze atât genul proxim, cât şi diferenţa specifică

Am devenit o ţara a judecăţilor globale, a generalizărilor, a etichetărilor de tot felul. Ne-am pierdut, dacă am avut vreodată, abilitatea de a aprecia fiecare caz in funcţie de particularităţile sale, de datele sale concrete. Aplicăm acest sistem de gândire, extrem de daunător, situaţiilor, obiectelor dar, ceea ce este cel mai grav, şi oamenilor.

Câteva exemple.

„Toţi oamenii de afaceri sunt nişte bandiţi”, „Toate pensiile speciale sunt foarte mari”, „Toţi oamenii politici sunt corupţi”, „Toţi medicii sunt dezinteresaţi de soarta pacienţilor”, „Toate plajele din România sunt murdare”, „Toate hotelurile din ţara noastră sunt nerentabile şi trebuie inchise”, „Toţi patronii din media sunt moguli”, „Toţi poliţiştii sunt proşti”, „Toate femeile sunt c----e”, „Toţi jurnaliştii sunt nişte tonomate in care bagi bani şi scoţi opinii”, „Produsele romaneşti sunt inferioare” etc.

Avem şi judecăţi pozitive, dar tot globale.

„Toţi romanii sunt ospitalieri”, „Munţii noştrii aur poartă”, „Româncele sunt frumoase”, „Toţi românii sunt isteţi”.

Ambele situaţii sunt la fel de nocive, conducându-ne către o stare de imobilitate mioritică. Ce putem face dacă „toţi funcţionarii sunt corupţi?”. Putem lupta noi cu un înteg sistem? Evident că nu, singura modalitate fiind aceea de a ne adapta, de a da şpagă pentru a ne rezolva problema.

Cum putem reacţiona in faţa afirmaţiei că „toţi oamenii politici sunt aserviţi numai intereselor personale”? Dacă toată clasa politică este insensibilă la realităţile României concrete, dacă toţi parlamerntarii se uită la filme porno şi dorm in Parlament, dacă toţi miniştrii numesc in funcţiile cele mai importante doar reprezentanţi ai clientelei, rude sau amante, atunci ne punem intrebarea: mai avem ceva de făcut? Ce facem, schimbăm un partid cu altul, un premier cu altul, o clientelă cu alta, ştiind dianinte că toţi vor face la fel?

Cum mai putem avea incredere in presă din moment ce „toţi jurnaliştii sunt angajaţii unor moguli care şi-au obţinut in mod fraudulos averile şi care critică puterea doar din interese economice”?

Pe de altă parte, cui folosesc generalizările de tipul: „Toţi românii sunt ospitalieri”

„toţi sunt isteţi”? Ştim foarte bine că nu este aşa, că sunt şi români care nu ţi-ar oferi o cană cu apă sau care gândesc de parcă ar avea o singură clasă, şi aceea făcută la fără frecvenţă...

Toate aceste generalizări ne fac foarte mult rău, impiedicându-ne să vedem nuanţele care deosebesc situaţiile, obiectele şi, mai ales, oamenii unii de alţii. Nu toţi parlamentarii sunt nişte ticăloşi, nu toate pensiile din sistemul de apărare şi ordine publică sunt neruşinate (o mare minciună propagandistică a lui Emil Boc din Răchiţele), nu toţi românii sunt deştepţi, nu toţi liderii de sindicat sunt slabi, oportunişti, în înţelegere cu patronatele şi cu Executivul...

Ce bine ar fi dacă am avea cultura de căuta nuanţele, de a descoperi diferenţele, de a-i deosebi pe cei buni de cei răi, pe cei corupţi de cei cinstiţi, pe cei harnici de cei leneşi, pe cei deştepţi şi bine pregătiţi de proşti. Ce bine ar fi dacă nu am mai pleca de la „axioma” că cei de la putere sunt toţi albi, iar cei din opoziţie sunt toţi negri, iar o dată la patru ani să schimbăm actorii, păstrând, in schimb, piesa...

Tânjesc după o Românie fără generalizări, fără etichete. După o Românie in care omul să fie masura tuturor lucrurilor, cum spunea filosoful grec Protagoras. După o Românie in care să conteze atât genul proxim, cât şi diferenţa specifică.

Petre Crăciun