Taxi Mercedes pentru ministrul Jaguar
Toate camerele de luat vederi sunt focalizate pe Ministerul Educatiei. Sindicalistii ameninta cu blocarea anului scolar, sustinerea examenului de bacalaureat este pusa sub semnul intrebarii, studentii protesteaza pentru burse iar parintii se revolta ca viitorul elevilor risca sa fie compromis de amatorismul si deciziile alambicate ale guvernantilor. Acesta era desfasuratorul care a facut zile la rand agenda publica a mas mediei romanesti si l-a transformat pe ministrul Daniel Funeriu intr-o vedeta TV.
Avea ceva sa transmita sau vorbea doar ca sa se afle in treaba, Funeriu era prezent pe sticla televizorului mai des decat cei care prezinta vremea.
Aceasta agitatie mediatica incepea de la primele ore ale diminetii si se incheia odata cu lasarea intunericului. Dupa trecerea vacarmului, rand pe rand, luminile din birourile Ministerului Educatiei incep sa se stinga si doar la cabinetul ministrului Funeriu mai este ceva agitatie. E déjà trecut de 11 noapte. Un taxi Audi de culoare argintie soseste incet in fata ministerului si asteapta cu luminile stinse sosirea clientului. Dintr-odata gardianul de la intrarea ia pozitie de drepti, saluta, murmura ceva in barba si deschide reverentios usa. Pe langa el trece indiferent cu mainile in buzunar si geanta atarnata de umar ministrul Daniel Funeriu indreptandu-se alene catre taxiu. Deoadata linistea noptii este sparta de tipetele sefului de la Educatie. “Am facut comanda pentru un taxi Mercedes. De ce venit unul Audi? Am spus ca vreau Mercedes!”, racnea Funeriu la taximetristul sosit in fata ministerului. Degeaba incerca taximetristul sa ii spuna ca el nu are nicio vina, pentru ca Funeriu repeta continuu ca a facut comanda pentru Mercedes. Cand a vazut ca nu are cu cine se certa, Funeriu s-a resemnat si cu aerul smcherului de Dorobanti s-a urcat sictirit in taxiul Audi si a disparut in noapte. Gardianul a ramas blocat la poarta ministerului, nu stie ce sa mai zica si priveste lung dupa taxiul plecat in tromba catre locuinta de serviciu a ministrului Educatiei. Care ministru are in garaj trei masini din care doua Jaguar. Acest eveniment a fost real, este de actualitate si va fi posibil atata timp cat Funeriu va sta la butoanele educatiei romanesti. Cel mai bine reflecta atitutidinea aroganta si sfidatoare a ministrului Funeriu caracterizarea populara care spune ”Cu prostul nescolarizat te lupti putin si ai scapat. Dar duci o lupta colosala cu prostul care are scoala”. Sau altfel spus, “prostul nu e prost destul, dacă nu e şi... ”.
Ion Teleanu