Un roman bun este un roman mort

Cat timp suntem in viata, noi romanii, avem prostul obicei de a ne batjocori unii pe altii. De a ne calca in picioare, de a ne considera prosti, ratati, marginiti, pacatosi, fara viitor, de doua parale.

Atat de tare ne barfim si ne detestam, incat nu mai avem nevoie de dusmani.

Cine se crede si ala? Ce valoare are el? De ce sa ajunga profesor sau academician inaintea mea? Eu am scris mai multe carti (nu inseamna ca sunt si de valoare), de ce trebuia sa i se dea lui premiul? Ce merite are dumnealui ca sa ajunga ministru inaintea mea? Ce gaseste, domnule, publicul la cantareata aia care mai este si foarte slaba? Eu nu am voce, nu am prezenta scenica? Si inca ce prezenta…

Situatia nu este valabila de azi, de ieri.

In urma cu peste un secol, I.L. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții, însă a fost și criticat și desconsiderat. Abia dupa moartea sa a început să fie recunoscut unanim drept cel mai mare dramaturg al Romaniei.

Mihai Eminescu, insusi, a avut parte de opozanti dintre cei mai puternici.

P.P. Carp ii transmitea lui Titu Maiorescu mesajul: „Mai potoliţi-l pe Eminescu!". Era in preziua stabilirii ultimelor detalii ale acordului secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), si nu avea nimeni nevoie de complicatiile pe care le creau articolele marelui Eminescu.

Iar ”imaculatul” Maiorescu s-a ocupat personal, in ziua de 23 iunie 1883, cand la doar 33 de ani, Eminescu a fost internat peste vointa sa la clinica doctorului Şuţu.

Din cauza activitatii jurnalistice, Eminescu a fost etichetat, in timpul vietii, drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc.

Exemplele pot continua.

Cat timp suntem contemporani, ne gasim defecte, ne miscoram meritele, facem tot posibilul pentru a ne schimonosi unii altora biografiile.

Acesta este si motivul pentru care multi romani ajung sa fie mai pretuiti peste hotare decat in tara in care s-au nascut.

Herta Müller a fost hartuita de securitate in Romania si a trebuit sa fuga in RFG pentru a-si implini vocatia de scriitor de geniu, fiind laureata a Premiului Nobel pentru literatura din 2009.

La noi, un conational “capata valoare” unanim recunoscuta dupa ce moare, dupa ce nu mai este un pericol pentru nimeni, dupa ce nu mai poate atenta la niciun scaun, dupa ce nu mai poate povesti despre ticalosiile celor care l-au desfiintat in timpul viatii si care il lauda dupa de a murit.

Oare cand nu vom mai considera ca un roman bun este un roman mort?

Petre Craciun