Vara, anotimpul disperării televiziunilor de ştiri
Vara este un anotimp care creează cumplite probleme televiziunilor de ştiri. Oamenii pleacă in concedii, parlamentul intră in vacanţă, politicienii se retrag prin cele mai exotice colţuri ale lumii. Totul incremeneşte, spre disperarea editorilor de ştiri şi a realizatorilor de talk-show-uri care nu şi-au putut lua concediu in timpul verii, fiind pedepsiţi de moguli să „presteze” in aceste condiţii total neprielnice.
Oferta de ştiri politice fiind redusă aproape de zero, televiziunilor de ştiri nu le mai rămâne decât să stea la mâna evenimentelor, a neprevăzutului, a accidentelor, a unor intâmplări care pot atrage atenţia opiniei publice.
Deşi sună destul de sadic, editorii de ştiri profită de oportunităţi precum eliberarea lui Face Cămătaru, sinuciderea Mădălinei Manole, accidente aviatice sau chiar tragedii cum a fost cea de la Maternitatea Giuleşti. Inundaţiile au fost şi ele mană cerească pentru responsabilii jurnalelor de ştiri. Se trimit echipe la faţa locului, se fac interviuri prin telefon cu persoanele implicate in tragedie sau cu cei care cercetează evenimentele, se dedică ediţii speciale in care este despicat firul in patru, in opt sau in şaisprezece, după cum este cazul.
In lipsă de altceva, subiectul este măcinat zile in şir, prezentându-se noi şi noi faţete ale problemei, chiar dacă asta nu interesează pe nimeni. Chiar dacă telespectatorii s-au plictisit şi ar vrea să uite subiectul. Cât timp nu s-a petrecut un alt eveniment cât de cât notabil, disecţia celui vechi continuă.
Reţeta lui Dan Diaconescu a fost preluată şi dusă mai departe de televiziunile „cu ştaif”. Avem seriale cu numeroase episoade, cu personaje surpriză, dintre care nu lipsesc clarvăzătorii şi, mai nou, psihologii care sunt puşi să işi dea cu părerea despre orice.
Pentru a face faţă concurenţei, cele mai importante televiziuni de News-uri se intrec in a ne oferi interviuri prin telefon cu persoanele care participă la evenimente. Am asistat, siderat, cum o domnişorică dintr-un studio de ştiri il ţinea nepermis de mult la telefon pe un salvamontist care făcea eforturi disperate, chiar in acel moment, să ajungă intr-un loc periculos pentru a salva viaţa unor turişti. Omul gâfâia şi abia ţinea telefonul in mână, dar intrebările stupide nu se mai opreau. Şi asta pentru că, din regie, domnişoarei i se cerea insistent să respecte generosul timp alocat pentru interviu. L-am văzut, de curând, pe Raed Arafat, care nu putea intra la Maternitatea Giuleşti pentru a coordona operaţiunile de salvare deoarece trebuia să răspundă valurilor de intrebări ale reporterilor care primiseră dispoziţie să tragă cât mai mult de subiect.
Uneori, „salvarea” vine mai repede şi neprevăzutul lucrează pentru ştiri, producând un alt eveniment asupra căruia se reped toate forţele mediatice. Alteori, pauzele sunt atât de mari incât tensiunea editorilor de ştiri atinge cote imposibile.
Reinceperea activităţii politice este o imensă gură de oxigen penru aceste televiziuni. Vom avea din nou lupte intre politicieni, reapar gafele şi declaraţiile controversate, numai bune de intors pe toate feţele. Instituţiile incep să lucreze, iar sângele să circule prin acest mecanism diabolic ce face ca totul să fie expus publicului prin intermediul buletinelor de ştiri.
Audienţa este salvată, iar pactul dintre televiziune şi om politic (victimă şi călău) funcţionează din plin.
Oare unde se află, in acestă ecuaţie, consumatorul de media, cetăţeanul plătitor de taxe, cel care tebuie să suporte toate ştirile, toate deciziile strâmbe, toate poliţele care se plătesc pe spatele lui? El nu există decât in două ipostaze: de telespectator şi de votant. In rest, viaţa lui, problemele lui, tragediile lui nu contează.
Petre Crăciun