Optimal Media
  Editoriale

Geoana, o eliminare tardiva

Nu ma numar printre cei care plang pentru eliminarea lui Mircea Geoana din PSD si, implicit, de la conducerea Senatului. Nu ma numar, insa, nici printre cei care cred ca, prin acesta miscare au disparut toate problemele USL-ului si au fost depistate toate “cartitele” puterii, ascunse prin colturile intunecare ale celor trei partide....

Cand defecatia devine act de comunicare...

Uneori, unii dintre noi ne trezim vorbind ca prostii. Adica fara niciun rost, fara mesaj clar, fara directie, fara fundament, fara acoperire in fapte, fara masura. Pur si simplu ne trezim vorbind, ca si cum ne-am face nevoile. Adica nu mai putem si ne dam drumul in public, de fata cu oamenii seriosi, eventual in mijlocul unei sali de spectacol....

PDL: Problema maidanezilor este stringentă pentru Bucureşti. Eu credeam ca iarna care bate la usa!

Intr-o zi care parea aproape lipsita de evenimente mediatice (pana la excluderea lui Mircea Geoana), PDL Bucuresti a decis sa iasa la rampa cu o conferinta de presa dedicata proiectului de lege privind cainii maidanezi din Capitala, proiect care apartine organizatiei condusa de vedeta publicatiei Tabu, Elena Udrea. Democrat-liberalii Sorina...

Aurelian Soric, nota 4 la examenul de avocatura. Dar la examenul pentru sefia IJP Neamt?

Duminica a fost rulata pana la disperare o “stire” despre fostul sef la IJP Neamt, celebrul ex comisar-sef Aurelian Soric, care a picat cu brio la examentul pentru avocatura. Fostul sef al Politiei din Neamt a obtinut 4,13 la drept civil, a luat 2,33 la drept procesual civil si nota 6,00 la drept penal. La drept procesual penal a...

Avem libertatea cuvântului, avem presă scrisă şi audiovizuală dar ce facem cu ea?

Sunt români pe lumea asta care se luptă din greu pentru păstrarea identităţii lor, pentru a avea o şcoală unde copiii să înveţe româneşte, o biserică unde să poată asculta in limba maternă Sfanta Liturghie. Valea Timocului este o astfel de zonă. Peste 300.000 de români trăiesc fără niciun drept, nu departe de...

Il omoram pe Chauncey Hardy si il batem pe Costel Busuioc... Cine urmeaza?

Romanii par sa fi intrat intr-un con al violentei. Nu este zi sa nu aflam cateva nenorociri la care se dedau contemporanii nostri. Dupa ce unul sau mai multi reprezentanti ai interlopilor din Giurgiu l-au batut pana a murit pe baschetbalistul american Chauncey Hardy, iata ca niste timisoreni l-au batut pe Costel Busuioc, romanul care ne-a facut...

Respiram acelasi aer, mergem pe aceleasi sosele, dar traim in tari diferite

Locuim in aceeași țară, folosim aceleași șosele (proaste!), respirăm același aer, dar, de fapt, trăim în țări diferite. România nu este aceeași pentru toți. De fapt, este foarte diferită. Mai multe țări într-una singura! Politicienii au propria lor țară, care le oferă posibilități care nu le sunt accesibile...

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
60 ani de domnie pentru Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 85 ani, celebrează astăzi șaizeci de ani de la urcarea pe tronul Marii Britanii, fiind devansată doar de regina Victoria a cărei domnie a durat șaizecișitrei de ani. De la accesiunea sa în fruntea Commonwealth-ului, la 6 februarie 1952, regina a traversat momente de tumult care...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Promovat de Director Web Director WEB Gratuit PubTV
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.