80.000 de sindicalişti vor protesta în Capitală pe 27 octombrie
Circa 80.000 de sindicalişti vor participa miercuri, 27 octombrie, la un miting organizat de cele cinci confederaţii sindicale, a afirmat vineri Ioan Pisc, prim-vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical, în cadrul unei conferinţe de presă. Mitingul va avea loc la ora 10.00 în Piaţa Victoriei, iar la ora 11.00 se va pleca în marş pe Bulevardul Magheru, Piaţa Universităţii, Piaţa Constituţiei, informeaza Agerpres.
Sindicaliştii susţin că au avut discuţii cu grupurile parlamentare din opoziţie şi cu UNPR, din rândul partidelor care susţin Guvernul, iar PDL i-a invitat la o discuţie pe politica partidului de guvernământ.
Sindicaliştii consideră că nu le-au fost soluţionate revendicările fapt pentru care pe 27 se vor mobiliza pentru miting. "Dacă votul va fi în favoarea Guvernului, atunci vom continua acţiunile de protest până la greva generală pentru că acest guvern trebuie să plece", a subliniat Pisc.
AGERPRES