Optimal Media
LOVESC, DECI EXIST!, un film de Marius Th Barna, dupa un scenariu de Bogdan Ficeac  |   Ambasada României la Copenhaga invită copiii români în Regatul Poveștilor, alături de scriitorul Petre Crăciun  |   Prezențe românești la Târgul Internațional de carte pentru copii Bologna 2017  |   ” Să călcăm pe iarbă”/ Concurs antidrog organizat de Școala nr. 79, în parteneriat cu C.N. ”Gheorghe Șincai” și Agenția Națională Antidrog   |   Să-ți schimbi părerea nu înseamnă să fii prostituată  |  
  Ultima ora
21.11.2017

Bruxelles/ Reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport al Uniunii Europene (18-19 mai)

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a participat luni, 18 mai, la reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport de la Bruxelles - componenta Educaţie. Reuniunea a fost prezidată de Mārïte Seile, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei din Letonia, iar Comisia Europeană a fost reprezentată de Tibor Navracsis, Comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport.
Pe agenda întâlnirii au figurat adoptarea concluziilor Consiliului privind rolul educaţiei preşcolare şi al educaţiei primare în stimularea creativităţii, inovării şi competenţelor digitale, dezbaterea publică privind Cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale (ET 2020) - Evaluarea intermediară, respectiv pregătirea raportului comun 2015. În acest cadru, miniştrii Educaţiei din statele membre ale Uniunii Europene au fost invitaţi să participe la dezbaterea axată pe următoarele teme: ET 2020 - obiective strategice şi domenii prioritare, ET 2020 - guvernanţa şi ciclurile de raportare, ET 2020 - parte a agendei globale a UE pentru ocuparea forţei de muncă, creştere economică şi investiţii. Au fost purtate, de asemenea, discuţii referitoare la follow-up-ul Declaraţiei de la Paris privind promovarea cetăţeniei şi a valorilor comune ale libertăţii, toleranţei şi nediscriminării prin educaţie (document semnat la Paris în data de 17 martie 2015).

Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a prezentat poziţia României referitoare la tema centrală de dezbatere propusă de Preşedinţia letonă a Consiliului, subliniind importanţa ET 2020 în vederea realizării de progrese în educaţie şi formare profesională, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional. De asemenea, ministrul român al Educaţiei și Cercetării Ştiinţifice a accentuat importanţa asigurării coerenţei între ET 2020, Strategia Europa 2020 şi Semestrul European, în vederea dezvoltării şi modernizării sistemelor de educaţie şi formare profesională, precum şi în realizarea priorităţilor şi obiectivelor comune.

În contextul sistemului românesc de educaţie şi formare profesională, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a făcut referire la faptul că obiectivele ET 2020 sunt relevante pentru provocările, deciziile politice şi măsurile luate în ultimii ani în privinţa accesibilităţii, calităţii şi relevanţei sistemului de educaţie şi formare profesională. ET 2020 a venit în sprijinul reformelor naţionale, contribuind la măsurarea progreselor înregistrate, ajustarea politicilor, precum şi la proiectarea strategiilor privind învăţarea pe tot parcursul vieţii, reducerea părăsirii timpurii a şcolii, învăţământul terţiar şi învăţământul profesional şi tehnic.

În ceea ce priveşte follow-up-ul Declaraţiei de la Paris, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a accentuat că este necesară continuarea cooperării la nivel european şi eforturi la nivel naţional pentru realizarea educaţiei pentru cetăţenie democratică activă. În acest sens, acţiuni precum lansarea de campanii care să sensibilizeze şi să încurajeze cetăţenia activă, continuarea mobilităţii, a schimburilor de experienţă şi oferirea de modele de bune practici în acest domeniu, prin intermediul unor programe dedicate educaţiei civice, se pot dovedi eficiente.

Următoarea reuniune a Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport al Uniunii Europene va avea loc în data de 23.11.2015.


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Fostul premier Petre Roman, audiat în dosarul Mineriada
Fostul premier Petre Roman, inculpat in dosarul ”Mineriada”, impreună cu Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și alți membrii ai cabinetului său, s-a prezentat marți dimineața la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari. Roman este acuzat de infracțiuni contra umanității....
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.