Elena Basescu, aleasa vicepresedinte al Comisiei pentru Petitii din Parlamentul European
Elena Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu, a fost aleasa vicepresedinte al Comisiei pentru Petitii din Parlamentul European (PETI). EBA va detine acesta functie pana in 2014, atunci cand i se termina mandatul de eurodeputat.
Comisia la conducerea careia se afla si EBA are sarcina de a se ocupa de petitiile redactate de cetatenii sau rezidentii din toate cele 27 de state UE. Din acest moment, toate nemultumirile cetatenilor romani trimsie pe adresa Uniunii Europene, vor trece pe la Elena Basescu.
La Comisia PETI fiica presedintelui a lucrat, în calitate de "raportor din umbră", la elaborarea a două rapoarte:"Raportul special al Ombudsmanului European în urma proiectului său de recomandare prezentat Comisiei Europene în plângerea 676/2008RT". Raportul a fost adoptat în cadrul sesiunii plenare din noiembrie 2010 si "Al douăzeci şi şaptelea raport anual privind monitorizarea aplicării legislaţiei UE (2009)".
Orice cetăţean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru are dreptul, în mod individual sau în asociere cu alte persoane, să adreseze petiţii Parlamentului European în legătură cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi care îl priveşte în mod direct, relateaza site-ul PE.
Comisia pentru petiții de la Parlamentul European cooperează cu autorităţile naţionale sau locale din statele membre în aplicarea dreptului european în domenii precum mediul înconjurător, afacerile sociale, libertatea de circulație etc. Comisia nu este legislativă, ci face investigații. Încearcă să găsească remedii nejuridice și organizează vizite de lucru. Comisia prezintă rapoarte în plen Parlamentului European.
Optimal Media