Optimal Media
  Ultima ora
22.05.2012

Guvernul francez demisionează, înaintea unei remanieri anunţate cu mai multe luni în urmă

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a acceptat sâmbătă seara demisia Guvernului condus de premierul Francois Fillon, deschizând astfel calea unei remanieri anunţate cu mai multe luni în urmă.


Preşedinţia franceză a precizat că numirea viitorului premier nu va fi anunţată sâmbătă seara.


"Aplicând articolul 8 al Constituţiei, Francois Fillon i-a prezentat preşedintelui Republicii demisia Guvernului", se arată într-un comunicat al Palatului Elysee.


"Preşedintele Republicii a acceptat demisia şi a pus astfel capăt funcţiilor premierului Francois Fillon", adaugă comunicatul oficial.


Demisia Guvernului reprezintă prima etapă a unei remanieri anunţate cu cinci luni în urmă şi care se va încheia, conform unor surse guvernamentale, în cursul zilei de luni.


Surse politice franceze au declarat sâmbătă că este foarte probabilă desemnarea lui Fillon pentru formarea următorului Guvern, iar premierul demisionar a fost primit de două ori sâmbătă la Preşedinţie.


Vicepremierul Jean-Louis Borloo, ministru al Ecologiei, care vizează la rândul său funcţia de prim-ministru, a fost primit şi el, în cursul după-amiezii, la Palatul Elysee.


Preşedintele francez a decis să accelereze calendarul remanierii, iar fostul prim-ministru Alain Juppe şi-a anunţat implicit revenirea în guvern, surse guvernamentale afirmând că el ar urma să preia portofoliul Apărării.


Sursa: Mediafax


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Daniel Constantin s-a intalnit cu comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Principala temă de discuţie pe agenda zilei a fost poziţia României cu privire la reforma Politicii Agricole Comune dar şi modalitatea...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.