Optimal Media
  Ultima ora
22.05.2012

În penitenciarele din România încep să se dezvolte „Comunităţile terapeutice”

La  penitenciarele  Jilava şi Rahova s-au desfăşurat în perioada 20.03.2011 – 24.03.2011 sesiuni în vederea elaborării  „Metodologiei de lucru pentru comunităţile terapeutice din penitenciarele Jilava, Rahova şi Târgşor”, astfel încât peste două luni,  acestea să devină funcţionale. 


Sesiunile fac parte din proiectul RO0034 - „Crearea a trei comunităţi terapeutice în penitenciarele Jilava, Rahova şi Târgşor”, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Au participat experţii desemnaţi din partea  instituţiilor partenere din Norvegia: Department of Public Health, Corectional Services Department şi Phoenix Haga precum şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere din România: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională Antidrog, Direcţia de Probaţiune.


În cadrul sesiunilor s-au dezbătut aspecte esenţiale în finalizarea metodologiei ca instrument de practică pentru specialiştii care vor desfăşura activităţi în cele trei comunităţi terapeutice. Acţiunile specifice demersului recuperativ într-o astfel de comunitate includ consiliere individuală şi de grup, ateliere educative specializate, autogospodărire, activităţi recreaţionale în spaţii special amenajate, dar şi în aer liber.


Cu ocazia vizitei, reprezentanţii Regatului Norvegian şi echipa managerială a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au convenit la derularea altor două proiecte, iniţiate în toamna anului trecut.


Unul dintre proiecte are ca obiectiv înfiinţarea unui penitenciar ecologic, cu regim deschis, în cadrul Secţiei Exterioare Chilia, în care urmează a fi amenajate spaţiile de cazare şi atelierele în care persoanele private de libertate selecţionate se vor califica în meserii ecologice (legumicultori, construirea de case ecologice tradiţionale, crescători de animale, împletitori de papură).


Cel de-al doilea proiect are ca obiectiv înfiinţarea unui institut naţional de formare profesională a personalului de penitenciare.


Optimal Media


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Daniel Constantin s-a intalnit cu comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Principala temă de discuţie pe agenda zilei a fost poziţia României cu privire la reforma Politicii Agricole Comune dar şi modalitatea...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.