Optimal Media
  Ultima ora
22.05.2012

Indepartata de la Opera Nationala, soprana Roxana Briban s-a sinucis la numai 39 de ani (VIDEO)

Soprana Roxana Briban, în vârstă de 39 de ani, s-a sinucis, sâmbătă după-amiază, în casa ei din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Briban, soţul artistei. Acesta a afirmat ca soprana a suferit un soc teribil in momentul in care a fost dată afară de la Opera Naţională din Bucureşti, în 2009.


"Ieri după-masă eu am fost la cumpărături şi când m-am întors am găsit uşa încheiată, cu cheile în uşă, pe dinăuntru. Am intrat pe geam şi am găsit-o în cadă, cu venele tăiate, cu trei pungi legate cu scotch în jurul gâtului. Nu avea puls, nu respira, a venit echipa SMURD care a încercat să o resusciteze, dar nu a reuşit", a explicat Alexandru Briban.


Sotul sopranei a dezvaluit jurnalistilor de la Mediafax ca acesta a fost foarte marcata de decizia de a fi data afara de la Opera Nationala.


"A suferit un şoc. Pe directorul de la Opera Naţională Bucureşti nu-l mai interesa, deşi avea una dintre cele mai bune voci şi o carieră internaţională. A suferit foarte mult atunci", a mai declarat Briban, care a adaugat ca isi dorea sa cante chiar si fara bani, dar nu mai era primita de director.


Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX că, în anul 2009, soprana Roxana Briban şi-a dat demisia de la Opera Naţională Bucureşti, unde lucra din anul 2000.




 


Roxana Briban se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani, prin studiul viorii și cel al cântului, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care susține peste 300 de concerte în țară și în străinătate. Absolvă Universitatea de Muzică din București la clasa prof. univ. Maria Slătinaru-Nistor în anul 2000. Imediat după absolvire, debutează ca solistă a Operei Naționale din București, cu rolul Contesei din opera Nunta lui Figaro de W.A.Mozart, informeaza Wikipedia.


Si-a inceput cariera internaționala la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera Carmen de Georges Bizet. De atunci, soprana româncă devine invitat permanent al scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009-2010, cu rolurile Donna Elvira (Don Giovanni), Mimi (Boema), Amelia Grimaldi (Simone Boccanegra), Contesa (Nunta lui Figaro) și Tatiana (Evgheni Oneghin). Rămâne fidelă scenei bucureștene în timp ce este invitată în teatre precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Theatre Capitole du Toulouse, Teatro Municipal Santiago de Chile și Het Muziektheater din Amsterdam, la Zurich, la Roma, Dresda, Madrid, Atena, Bangkok, Singapore sau Seul și unde are prilejul de a fi alături de dirijori renumiți precum Marco Armiliato, Adam Fischer, Rafael Fruhbeck de Burgos, Michail Jurowski , Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Marc Piollet, Peter Schneider, Vjekoslav Sutej, regizori ca Michael Hampe, Robert Wilson și artiști celebri precum Agnes Baltsa, Giuseppe Filianoti, Ferruccio Furlanetto, Franz Grundheber, Ildiko Raimondi, Michael Schade, Stephania Toczyska.


A abordat o paleta variata de roluri, de la Leila (Pescuitorii de perle), Micaela (Carmen), Nedda (Paiațe) la Marguerite, Elena (Mefistofele) sau roluri mozartiene precum Contesa (Nunta lui Figaro), Donna Elvira, Donna Anna (Don Giovanni), cât și roluri verdiene ca Violetta Valery (Traviata), Alice Ford (Falstaff), Amelia Grimaldi (Simon Boccanegra), Aida din opera cu acelasi nume, Leonora (Trubadurul), Elisabetta de Valois (Don Carlo), din repertoriul puccinian interpretând rolurile Mimi (Boema) și Cio-Cio San (Madama Butterfly). În repertoriul său se regăsesc lucrări vocal-simfonice, de la Bach, Haendel, Beethoven, Brahms, Mendelssohn-Bartholdy, Verdi, Mahler, pâna la Shostakovich și Hindemith. (Video: YouTube, Foto: roxanabriban.com)


Optimal Media


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Daniel Constantin s-a intalnit cu comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Principala temă de discuţie pe agenda zilei a fost poziţia României cu privire la reforma Politicii Agricole Comune dar şi modalitatea...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.