Optimal Media
  Ultima ora
22.05.2012

Peste 100.000 de vizitatori au participat la Noaptea Albă a Arenei Naţionale

Circa 100.000 de persoane au vizitat National Arena, cu prilejul actiunii organizate de Primaria Capitalei.


"Românii au confirmat încă o dată că ştiu să se bucure şi să aprecieze un obiectiv realizat în totalitate din banii lor. Deci, se poate! Le mulţumesc pentru răbdare şi înţelegere şi pentru că astăzi am demonstrat că putem fi civilizaţi şi ştim să ne bucurăm de un asemenea stadion. Le urez încă o dată romanilor să-l stăpânească sănătoşi", a declarat primarul general, Sorin Oprescu, citat de comunicatul PMB.


Potrivit Jandarmeriei, peste 100.000 de bucureşteni au fost prezenţi la Noaptea Albă a Arenei Naţionale.


"Primăria Capitalei mulţumeşte tuturor partenerilor care au fost implicaţi în organizarea acestui eveniment unic în ultimii 20 ani. Acest eveniment a fost oferit de Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul constructorilor, Astaldi, Max Boegl, consultantului Louis Berger şi în colaborare cu Enel, UTI Systems, BGS si Romprest. La realizarea Nopţii Albe a Arenei Naţionale au contribuit Direcţia Generală de Jandarmerie, Direcţia Generală de Poliţie şi Brigada Rutieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealu Spirii, Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti. Precizăm că organizarea evenimentului nu a implicat costuri din bugetul local al Primăriei Capitalei", se arată în comunicatul citat de Agerpres.


Noul stadion national, realizat la standard cu adevarat europene, va fi inaugurat in ziua de 6 septembrie, la meciul României cu selecţionata Franţei din preliminariile Campionatului European de Fotbal 2012.


Naţional Arena are 55.000 de locuri pentru spectatori, dintre care 20.000 sunt la tribuna I. 270 de locuri sunt destinate persoanelor cu handicap locomotor, inclusiv însoţitori, beneficiind de lifturi, rampe şi toalete speciale. Stadionul respecta standardele UEFA, avand 105 metri lungime şi 68 metri lăţime. Acoperişul retractabil face ca stadionul să poată fi utilizat 365 de zile pe an. El are patru ecrane gigantice de câte 30 metri pătraţi fiecare, băncile tehnice sunt prevăzute cu sisteme de încălzire a scaunelor, la fel ca şi terenul de fotbal. Stadionul beneficiaza de 1400 locuri de parcare, dintre care 1200 in parcarea supraetajata, iar 192 in subteran. (Foto: agerpres.ro)


Optimal Media


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Daniel Constantin s-a intalnit cu comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Principala temă de discuţie pe agenda zilei a fost poziţia României cu privire la reforma Politicii Agricole Comune dar şi modalitatea...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.