Proiect de lege care lezează principiul independenţei editoriale
Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale (ARCA) semnalează un proiect de lege, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, care ar putea genera obiecţii şi chiar sancţiuni din partea Comisiei Europene. Este vorba de proiectul de lege care ar urma să introducă obligativitatea ca radiourile şi televiziunile din România să difuzeze opere muzicale româneşti într-o proporţie de minim 40% din programele lor, se arata intr-un comunicat al ARCA.
Prin faptul că introduce o discriminare pozitivă în favoarea producţiilor muzicale naţionale, acest proiect este în contradicţie cu tratatul Uniunii Europene, care interzice, prin articolele 18 si 40, orice discriminare pe criterii de naţionalitate.
Dealtfel, chiar legea audiovizualului în vigoare conţine un articol referitor la obligativitatea unei proporţii semnificative de opere româneşti în programele televiziunilor, dar cu specificarea că această obligaţie funcţionează numai până la aderarea României la Uniunea Europeană, moment după care obligativitatea care rămâne este doar cea privind o proporţie majoritară de opere europene. Această specificare a fost necesară tocmai pentru a nu contraveni legislaţiei europene, legislaţie pe care România trebuie să o respecte ca stat membru, prin menţinerea şi după data aderării a discriminării pozitive privind operele româneşti.
In plus, proiectul de lege lezează principiul independenţei editoriale consacrat de legea audiovizualului la art 6, prin aceea că impune adoptarea unui format al programelor care să includă muzică în proporţie de minim 40%. Absurditatea acestei obligaţii devine evidentă în cazul acelor formate de televiziuni care sunt consacrate filmelor cinematografice şi documentare, divertismentului, dezbaterilor sau programelor destinate copiilor, formate care nu ar mai putea exista ca atare, dacă această lege s-ar aplica, deoarece ele ar trebui să devină formate muzicale în proporţie de 40%. De exemplu, o televiziune al cărei format este consacrat exclusiv difuzării de filme ar trebui să renunţe în proporţie de 40% la difuzarea de filme pentru a difuza muzică românească. Drept consecinţă, un format dedicat exclusiv filmelor ar fi interzis.
Dealtfel, chiar sensul reglementării europene privind proporţia majoritară a operelor europene este de a favoriza ansamblul producţiei de opere audiovizuale în Europa şi circulaţia acestora în spaţiul european, pentru ca publicul din fiecare ţară membră a Uniunii să poată avea acces la creaţii din întreg spaţiul european.
O evaluare a Comisiei europene arată că satisfacerea cerinţei proporţiei majoritare de opere europene, cerinţă impusă de directivă, doar prin simpla prevalenţă a operelor naţionale în cadrul acestei proporţii şi fără a acorda o pondere importantă a operelor provenind din alte state europene, poate constitui o barieră în cale circulaţiei operelor europene în cadrul Uniunii. De aceea, Comisia a evaluat că o recomandare adresată statelor membre de a stimula difuzarea de opere non-naţionale ar fi oportună.
Chiar Consiliul legislativ a semnalat faptul că proiectul de lege „contravine principiilor europene”, motivând evaluarea sa prin considerente similare celor prezentate aici.
ARCA solicită Senatului României să respingă acest proiect de lege care ar produce distorsiuni majore atât în practica audiovizualului din România, aducând prejudicii companiilor de radio şi televiziune româneşti, cât şi în relaţia cu Uniunea Europeană, prin încălcarea principiilor care stau la baza acesteia prin Tratatul Uniunii.
Optimal Media