Optimal Media
  Ultima ora
22.05.2012

PSD aplauda măsurile de stânga pe care le propune Guvernul Boc

Partidul Social Democrat aplaudă, printr-un comunicat, intenţia actualei puteri de a adopta o serie de măsuri de stânga menite sa mai atenueze povara crizei economice de pe umerii populaţiei. PSD va susţine aceste măsuri extrem de necesare în condiţiile în care ele nu sunt simple declaraţii, lipsite de orice conţinut. “Ne aşteptăm ca aceste măsuri să fie şi puse în aplicare, nu doar enunţate în acest moment dificil. Anunţarea lor în timpul vizitei delegaţiei FMI reprezintă un semnal şi în legătură cu acordul pe care această instituţie şi l-a dat pentru punerea lor în practică”, se anunta in comunicatul citat de Agerpres.


Faptul că bugetarii îşi vot recupera pierderile salariale înregistrate sau că pensionarii vor beneficia de venituri ceva mai mari reprezintă o veste foarte bună. PSD nu poate fi împotriva unor măsuri de stânga pe care le adoptă Guvernul Boc. Aceste lucruri s-ar fi întâmplat oricum, în momentul în care USL ar fi preluat guvernarea, dar dacă ele pot fi puse în practică mai devreme, este cu atât mai bine.


“De asemenea, PSD salută intenţia actualei puteri de a introduce aşa-numitul 'coş de solidaritate al pensionarului'. Deşi o astfel de măsură trebuia să vină mult mai devreme, încă din debutul crizei economice, ea este bine venită şi acum. Pensionarii au fost primii afectaţi de creşterea explozivă a preţurilor, iar eliminarea subvenţiei la căldură şi apă caldă, precum şi perspectiva introducerii sistemului de coplată în sistemul de sanătate îi va lovi şi mai tare. De aceea, o astfel de măsură este mai mult decât necesară”, mai arata documentul citat.


Social democratii isi mai exprimă speranţa, prin acelasi document, că actuala putere a înţeles importanţa unor măsuri sociale, într-un moment de criză economică, în care, primii afectaţi sunt cei cu venituri reduse. România nu a depăşit încă momentul economic dificil şi, prin urmare, are în continuare nevoie de astfel de iniţiative de responsabilitate şi solidaritate socială. PSD sprijină deschis această abordare din partea guvernului şi o va promova atât în spaţiul public, cât şi în cadrul USL.


Optimal Media


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Daniel Constantin s-a intalnit cu comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Principala temă de discuţie pe agenda zilei a fost poziţia României cu privire la reforma Politicii Agricole Comune dar şi modalitatea...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.