Optimal Media
  Ultima ora
22.05.2012

PSD susţine revenirea la sistemul de pensii ocupaţionale în sistemul militar

Partidul Social Democrat susţine revenirea la sistemul de pensii ocupaţionale în sistemul militar, au declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Olguţa Vasilescu şi fostul şef al Statului Major General al Armatei, generalul Mihail Popescu, membru al Departamentului de Apărare şi Ordine Publică al PSD.


"PSD susţine revenirea la sistemul de pensii ocupaţionale în cazul militarilor', a afirmat senatorul PSD, care a adăugat că sistemul de pensii ocupaţionale pentru militari a reprezentat o condiţie pentru aderarea României la NATO.


De asemenea, purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a reamintit două dintre soluţiile propuse de social-democraţi în cazul scăderilor pensiilor militarilor - prelungirea termenului de realizare a recalculării pensiilor şi, de asemenea, în cazul perioadelor de muncă pentru care nu se găsesc în arhivă soldele să se recalculeze valoarea medie a soldelor pentru gradele, funcţiile şi domeniile respective.


Senatorul PSD a reiterat faptul că Legea pensiilor pentru militari, 164/2001 a fost iniţiată de Guvernul Isărescu, din care făcea parte şi PD-ul la acea vreme, 'aducându-şi aportul la definitivarea ei şi domnul Emil Boc, după cum se poate vedea în stenogramele şedinţei Camerei Deputaţilor'.


'Vedem acum la domnul Boc că are grave probleme de memorie vizavi de acest lucru', a spus Olguţa Vasilescu.


În ceea ce priveşte declaraţiile făcute miercuri de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, potrivit cărora opoziţia face 'jocuri politicianiste' pe acest subiect, senatorul PSD i-a reamintit demnitarului că de la tribuna Senatului a susţinut că este împotriva recalculării pensiilor.


"Eu îmi amintesc că a rostit la vremea respectivă şi un discurs în care a rostit şi un jurământ militar (...), dar, până la urmă, colegii domniei sale de partid au votat pentru această legea a domnului Boc. (...) Domnul Oprea ar trebui să ştie mai bine că ursul a fost împuşcat deja, carnea tranşată de politicienii din PDL, iar blana a ajuns la doamna Udrea, care, sigur, că întotdeauna are partea cea mai importantă din pradă. Nu nouă ar trebui să ni se vorbească acum despre respectul pentru militari, ci domnilor Boc şi Băsescu pe care domnul Oprea i-a lăudat ieri (miercuri- n.r.) cu foarte mult patos', a spus Olguţa Vasilescu.


La rândul său, fostul şef al SMG, generalul Mihail Popescu a solicitat Guvernului revenirea cât mai curând la pensiile ocupaţionale, 'care sunt prevăzute în pilonul II al directivei europene'.


Generalul Mihail Popescu i-a transmis, 'comandantului Armatei române, Traian Băsescu, ca potrivit Constituţiei, să dea ordin la armată' ca pensiile să rămână aşa cum au fost calculate.


'L-aş ruga pe domnul preşedinte să asculte sfatul sau propunerea unui soldat bătrân - pensiile în plată să fie plătite la cuantumul actual, să se continue dacă se vrea recalcularea pensiilor, iar cei care câştigă ceva să li se plătească ceea ce câştigă după hotărârea Curţii Constituţionale', a afirmat generalul Mihail Popescu.


Generalul a mai spus că pensionarii militari, 'care n-au jignit niciodată armata', nu-l mai cred pe ministrul Apărării, Gabriel Oprea, din două motive: 'odată că a minţit prea mult şi în al doilea rând că nu are argumente prin care să convingă militarii că el are dreptate'.


Potrivit acestuia, toţi militarii din toate ţările civilizate rămân "în solda statului, plătiţi de stat tot timpul". "Ori acum s-au transformat practic în asistaţi sociali şi le dă Guvernul Boc cât vrea el legat de punctul de pensie. Ori acest lucru noi nu putem să-l acceptăm, este vorba de statutul nostru de militar, de jurământul nostru de militar", a afirmat Mihail Popescu.


El a explicat că Legea 164/2001, pe care a susţinut-o în Parlament împreună cu ministrul Apărării din acel an, Ioan Mircea Paşcu, prevedea că la vechime, grade şi funcţii egale pensiile vor fi egale, pensiile corelându-se cu creşterea salariilor cadrelor militare active, în timp ce noua lege a Guvernului Boc 'îngheaţă pensiile la nivelul actual, iar de corelare nu mai spune nimeni nimic'.


Sursa: AGERPRES


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Daniel Constantin s-a intalnit cu comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Principala temă de discuţie pe agenda zilei a fost poziţia României cu privire la reforma Politicii Agricole Comune dar şi modalitatea...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.