Optimal Media
  Ultima ora
22.05.2012

Victor Ponta: Dacă Băsescu îşi încalcă îndatoririle de preşedinte trebuie suspendat

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că în cazul în care şeful statului îşi încalcă obligaţiile constituţionale el trebuie suspendat.


"Dacă Traian Băsescu îşi încalcă îndatoririle de preşedinte - îndatorirea sa principală este aceea nu de a crea criză politică, ci de a opri crizele politice - sigur că da, trebuie sancţionat şi sancţiunea pentru un preşedinte este suspendare şi retrimiterea la votul cetăţenilor. Traian Băsescu ne-a tot vorbit despre întoarcerea la oameni. Acum văd că îi este foarte frică de oameni şi poate îl întoarcem noi la oameni", a afirmat Victor Ponta, citat de Agerpres.


Ponta a mai aratat ca unii reprezentanti ai PSD din teritoriu sunt ameninţaţi cu dosare, sunt daţi afară din serviciu, sunt pur şi simplu terorizaţi.


Ceea ce vom putea să schimbăm cu adevărat vom schimba cu adevărat. Trebuie să dăm jos Guvernul Boc, trebuie să sprijinim un Guvern care să oprească aceste măsuri ale lui Boc şi să pregătească alegerile anticipate şi, dacă va fi cazul, să ne batem cu Traian Băsescu, dacă nu-şi va îndeplini obligaţia de preşedinte şi va încerca să perpetueze împotriva voinţei populare şi împotriva voinţei parlamentului un Guvern corupt şi incompetent şi o criză politică pe care a declanşat-o din ziua pe care l-a numit pe Emil Boc prim-ministru", a mai adaugat Ponta. (Foto: agerpres.ro)


Petre Craciun


 


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Daniel Constantin s-a intalnit cu comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Principala temă de discuţie pe agenda zilei a fost poziţia României cu privire la reforma Politicii Agricole Comune dar şi modalitatea...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.