William Brînză s-a intalnit cu deputatul Mark Pritchard, reprezentantul Armatei Regale Navale a Marii Britanii
Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul democrat liberal, William Brînză s-a întâlnit astăzi, 12 octombrie 2011, cu deputatul Mark Pritchard, reprezentantul Armatei Regale Navale a Marii Britanii şi reprezentant al conservatorilor britanici pentru regiunea Wrekin- Marea Britanie, raspunzând invitaţiei acestuia.
Cei doi parlamentari au atins o arie largă de subiecte, de la comunităţile de români din Marea Britanie, la evoluţiile politicii externe a Uniunii Europene, problemele corupţiei şi a modului în care România a fost afectată de criza economică, până la dezbaterile din cadrul Adunării Parlamentare NATO ai cărei membrii sunt (William Brînză pentru România, iar Mark Pritchard pentru Marea Britanie), informeaza un comunciat al comisiei.
Deputatul Brînză a prezentat date statistice oficiale, arătând, totodată, faptul că „în 2008 România nu era pregătită pentru criza economică. Fosta guvernare a lasat un stat nereformat, dezechilibre bugetare adânci, un sistem de absorbţie a fondurilor comunitare cvasi inexistent, dar măsurile nepopuliste adoptate de actualul Guvern au redresat situaţia”.
Cât priveşte corupţia şi lipsa transparenţei, în special din domeniul energiei, William Brînză a precizat că “principiile pe care Guvernul României le-a promovat constant şi care, prin reglementările UE privind piaţa energiei, vor deveni obligatorii şi pentru coloşii energiei de la noi sunt: transparenţă şi corectitudine".
Au fost abordate şi problemele politice, parlamentarul britanic exprimându-şi dorinţa de a stabili o colaborare şi în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât, comunitatea de români din Marea Britanie este numeroasă. William Brînză a arătat deschiderea PDL, din conducerea căruia face parte, în calitate de secretar executiv, pentru a stabili noi contacte, care să se reflecte în acţiuni şi politici benefice atât pentru cetăţenii români din afara graniţelor ţării, cât şi pentru cetăţenii britanici care vin în România.
Alegerile din 2012, din România, au repezentat un alt punct de interes pentru parlamentarul britanic.
„În 2012, românii nu vor avea de ales între PDL şi USL. Românii vor trebui să decidă dacă vor să construiască încet, dar durabil, sau vor să distrugă totul extrem de rapid. Pentru că un stat asistenţial, o poate spune orice economist, nu va găsi surse de finanţare şi se va prăbuşi„ a declarat secretarul executiv PDL, William Brînză.
La finalul întrevederii paralmentarul britanic a lansat o invitaţie omologului său de a se reîntâlni în Marea Britanie şi de a menţine o agenda comună de acţiuni parlamentare şi politice.
Optimal Media