Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Accente
16.04.2012

Ceausescu e multumit, articol de Aurora Martin

Un aspect atât de privat precum intimitatea femeii devine subiect pe agenda politică fie în context electoral, fie în situaţii de criză economică sau demografică. Pentru reglarea unor mecanisme sociale, sexualitatea şi reproducerea ies din sfera deciziilor strict personale şi se transformă în instrumente puse în slujba binelui public sau a ceea ce anumiţi politicieni consideră a fi de interes general.


Într-o perioadă preelectorală, sub pretextul crizei demografice înregistrate la ultimul recensământ, un grup de parlamentari din zona puterii caută să-şi câstige electoratul cu o propunere legislativă care impune femeilor consiliere obligatorie înainte de a face un avort. După multe decizii politice de o moralitate îndoielnică, acum guvernanţii vor să-şi dovedească astfel patriotismul şi moralitatea religioasă, atingînd două coarde sensibile la nivel de conştiinţă colectivă: naţionalismul şi creştinismul.


În expunerea de motive ale acestei legi se face referire la «sănătatea fizică şi psihică a naţiunii noastre» şi la consecinţele avorturilor asupra «femeii şi a viitorului naţiunii». Gândul se duce imediat la felul în care Ceauşescu justifica, în sinistrul decret 770/1966 interzicerea avorturilor: ele aduc «grave consecinţe asupra sănătăţii femeii» şi mai aduc şi «mari prejudicii natalităţii şi sporului natural al populaţiei». Ca urmare, peste 10.000 de femei au murit în urma avorturilor clandestine!


Cu toate că iniţiatorii încearcă să ne convingă de faptul că legea nu va interzice avorturile, într-un interviu din mai 2010, Marius Dugulescu vedea consilierea ca pe «un prim pas pe care trebuie să-l facem în România» şi declara că «nu putem discuta deocamdată de interzicerea avorturilor, ci putem să ne gândim că un prim pas ar fi acesta, de a avea consiliere înainte de a săvârşi acest act al avortului». Lui Dugulescu i s-a alăturat, între timp, Sulfina Barbu, care încurajează impunerea acestor bariere administrative, care să îngreuneze opţiunea pentru avort şi să limiteze dreptul femeii de a decide. Este surprinzător că, în calitate de Preşedintă a Organizaţiei de Femei PDL, are un discurs care susţine promovarea femeilor şi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, dar, în practică, se arată neîncrezătoare în capacitatea femeii de a hotărî asupra binelui personal, fapt pentru care îi recomandă călduros suportul paternalist al statului.


Sub pretextul bunelor intenţii, Sulfina Barbu apreciază consilierea înainte de avort drept momentul ideal în care să informeze femeile (post factum!) asupra eficacităţii măsurilor contraceptive şi asupra urmărilor avortului! În plus, consideră că a găsit, în aceste «cabinete pentru criza de sarcină» cheia informării femeilor de la sate, uitînd, probabil, de desfiinţarea celor 67 de unităţi medicale! Găselniţa ideală pentru a face mai puţin vizibile dezinteresul şi lipsa campaniilor de informare a femeilor din mediul rural pe toată perioada guvernării! Mai mult decât atât, vine şi cu o serie de afirmaţii eronate, căutînd să inducă ideea că avorturile sunt cauza directă a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân! Fie neştiinţă a distinsei deputate, fie jalnică şi jenantă încercare a unei femei de a manipula alte femei, făcînd abuzînd de statutul ei politic!


Prin retorica lor, cei doi parlamentari ar fi ocupat un loc de cinste în CC al PCR. “Alte măşti, aceeaşi piesă, alte guri, aceeaşi gamă…”


Sursa: stelian-tanase.ro/zona-libera

captcha reîncarcă imaginea

Comentarii

Publicat de: toto

Generatia ''decretei'' care vor sa vina! :) Da' cu ce-i crestem????


Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.