Cine n-are chiloti de fite si masina de bagabond, nu e

Au cefe groase, ochi bulbucați în care se afundă un hău de ignoranță, dorințe de tot soiul, rânjete hâde de animal prăduitor  și o poftă nebună de viață. De viața așa cum au făcut-o ei să arate azi în România. Îi găsești la tot pasul prin onor instituțiile statului, bătându-se între ei care să-i fie celuilat șef și care să-și ofere serviciile limbistice (nu lingvistice) la nivele superioare de existență într-ale viețuirii socio-profesionale. Se calcă pe picioare, pe bătături, pe grumazuri, se scuipă languros reciproc în semn de adânci aprecieri, batjocoresc tot ce nu înțeleg sau acolo unde se simt cranian, goi, înnotând mocirlos în frustrări imense.

De fapt vorbim despre omul nou, al epocii de aur, înflorit în post decembrista epocă de smalț nesmălțuit. Despre micii derbedei pe care vechiul regim îi aduna prin fabrici punându-i la șaibă, conferindu-le astfel statut de cetățean onest al patriei socialiste. Acești evadați ai vremurilor cărora le scot ipocrit limba, sunt azi șefi de șefi prin zone de interes public de înalt nivel statal. Posedă umeri zdraveni pe care-și postează cu disperare constelații numai de ei ierarhizate și care doar în mințile lor atârnă la gramajul materiei cenușii. Își umflă mușchii la ceilalți și toți la un loc, domnișoarelor foarte slabe de înger pe care neducându-le prea mult capul bat mătanii pe sub jiletcile masculine, croite pentru a fi și ele admise în țarcul  bărbaților potenți instituțional.. Și sunt primite, evident: pe sub birouri, pe birouri, pe pereți din birouri și prin alte zone de birouri interzise de codul muncii în vigoare.

Hulesc vremea, vremurile, își înjură șefii prin spate și-i pupă-n fund prin față. De vină sunt partidul, guvernul, Boc, Băsescu cu tot neamul lui, Ceaușescu cu tot neamul lui, dar ei, micii și mulții Postelnici întunericiți în statura lor de avortoni ai neamului românesc, îl conduc din multe și diverse poziții ocupate șerpelnic, sâsâind amenințător la orice și oricine ar simți ei că le amenință postura vătăfelnică.

În acest mod simplu, viitorul patriei este asigurat, că dacă unul se satură de cizmărit, ospătărit, tâmplărit sau rânit poate accede fără vreo jenă la orice zonă publică, ”vrea” mușchii lui. Absolvă grabnic printr-o corespondență on line, categoria foarte soft, o instituție de înalte studii mai mult decât superioare, mai face rost apoi doar cu ceva efort fizic (drum dus-întors) de alte trei, patru diplome de diverse categorii și înalte competențe și… gata. Creatura emisă după aceste transformări social-umane nu se bate pe burtă cu amărâtul care făcu o școală la mama ei acasă, acu` 25 de ani, ba îl și sudălmește că terchea berchea  o face pe ceva intelectualu`, dar n-are chiloți de fițe și mașină de bagabond și nu contribuie cu nimic la propășirea neamului, nu scuipă pe orșce și nu și-o bagă decât la nivel ideatic, în arealul proxim uman. Și dacă n-ai organul la vedere geaba te lauzi că totuși ești un posesor al acestuia. Ei na! Cum dovedești? Cu vorbe? Vorbele (e) goale. De-asta Eminescu(l) ăla umbla mereu gol și flămând și numa` pe lângă plopi fără soț și abera de foame la o stea care ar fi, dar nu e. Ce elucubrație!( termenul se află în DEX). N-avea cu ce, n-avea cu cine.... N-avea nimic, inutilul. Mama lui de trăitor! 

Copchilăria de bagabonțeală maidaneză e evocată glorios și pusă la demonstrație cu ambiția subiectului, ajuns la maturitate, mare haimana în capul dealului. Îi plac târfele cu subiectul la vedere, de orice gen ar fi ele, astfel se autorecunoaște cu viteză, fără a rumega prea mult dacă e sau nu e de-a(l) lui. În aceste zone acordă clemențe fraterne că vorba aia: corb la corb.... Bine și acestea cu limitele impuse de etajul pe care se află cocoțat propinentul uns și înfoiat, că doar nu-și cedează așa benevol și altruist locul de șăzut. După ce se recunosc reciproc prin amușinare chiloțelnică se regrupează în mici haite spre o unitate monolitică, de castă. Așa au apărut noii breslași. Ei nu se ocupă cu meșteșugăria, ci cu turnătoria. Ave Cezar, că-i o materie studiată asiduu încă din perioada stalinistă, că altfel cum naiba atingeam acum un nivel așa înalt de educație în domeniul? Oricum, ăia care lucrau pentru apărarea statului național, unitar și independent au ieșit la pensie aici sau aiurea. Ne bucurăm însă, ca stat vesel ce suntem, de pleiade de coțcari, ocupați cu varii coțcării, din varii servicii servite,  deservite și aservite. Sunt deștepți, le merge mintea, stăpânesc leader shipul. Ce mai! Lumea e a lor! Și atunci de ce se mai plâng unii neadaptați că le merge rău? Că-s proști și n-au învățat nimic de la viață. De-aia. Și bietul nost` Burebista fu trădat că se băgase unde nu-i fierbea oala, între Cezar și Pompei (49 Î.H.), că celui dintâi îi curgeau balele la harta Daciei. Deci tradiția o păstrăm vie, precum flacăra olimpică. Și na, încă unul care a luat-o-n mână că l-a interesat prea mult de conturul  neamului și prea puțin de c...ul personal.

Avem o țară frumoasă. Păcat că-i locuită cu astfel de populație decerebrată și decanalizată din jgeabul de obârșie  și deviată spre cârme, via crâșme. De-aia s-au pierdut busolele, iar speranțe spre regăsirea vreunui loc de ancorare, din păcate, nu mai există. Nu au cum. Nu au de unde... Nu noi și... nu pentru noi. (Foto: Natura vie cu cascheta pa capu` lu sefu) 
Ofiteru` dă  serviciu