Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Accente
09.11.2009

Dr. Veronica Bălaşa: „Doamna doctor, nici să mă omor nu am reuşit!”

- Sunt mulţi tineri consumatori de droguri care, după ce urmează toate etapele lanţului terapeutic şi renunţă la stupefiante o anumită perioadă de timp, recad. Care sunt factorii care determină această revenire?

- Sunt mai multe grupe de factori. Să ne referim, în primul rând, la decizia de a consuma din nou drog. Foarte mulţi pacienţi îşi fac chiar un plan în acest sens. Ies de-aici (n.n., Secţia de postcură, Spitalul Bălăceanca), gândesc ei, şi am să mai iau o singură dată. Va fi ultima dată şi mie nu are să mi se mai întâmple. Evident că asta este o iluzie... Alţii sunt convinşi că vor putea cocheta toată viaţa cu drogul. Eu am să pot controla drogul, după cât timp am stat în spital. Au trecut şase, şapte luni, în mod sigur voi putea să mă controlez.... Am să iau la o sărbătoare, la sfârşit de săptămână... Evident că alunecăm din nou în dependenţa anterioară. Se întâmplă destul de frecvent astfel de situaţii. Foarte puţini înţeleg că nu există decât alb sau negru. Sunt foarte importante, din perspectiva discuţiei noastre, şi stările emoţionale negative. Foarte mulţi sunt depresivi, au un sentiment de singurătate când pleacă de aici sau, pur şi simplu, se plictisesc. În plus, au o stare de tensiune determinată de faptul că nu-şi găsesc locul în noua viaţă, în viaţa normală. Nu în ultimul rând, au probleme de anxietate pe care nu şi le pot controla altfel şi ajung din nou să se „trateze” cu droguri, reîntorcându-se de unde au plecat.

- Ce ne puteţi spune despre influenţa mediului, a foştilor prieteni, cei care, uneori, îşi fac un scop în sine din a-i ademeni din nou către consum?

- Presiunea socială este foarte importantă. Mulţi dintre aceşti tineri nu înţeleg că trebuie să se desprindă de vechiul anturaj. Pleacă de aici şi ajung absolut înapoi, în aceeaşi locuinţă, la aceeaşi şcoală, se întâlnesc în fiecare zi cu prietenii cu care se drogau înainte... Ei cred că după tratamentul pe care l-au urmat nu mai pot fi influenţaţi, chiar dacă stau zi de zi lângă cineva care se droghează. Am să văd cum se droghează, gândesc ei, am văd cum se droghează, efectiv, am să văd seringile, am să văd acele, am să văd marfa, dar eu am să rezist pentru că am stat atâta vreme în spital. Din experienţa noastră, aceasta este cea mai importantă cauză a recăderii, a reluării consumului de droguri. Un alt factor care, desigur, nu este valabil în cazul unei secţii de postcură, este sevrajul, factor care duce la reluarea consumului imediat după dezintoxicare. Vorbind din punct de vedere social, pentru noi este foarte important să-i facem pe pacienţii noştri să înţeleagă faptul că nu se pot întoarce acolo de unde au plecat.
 
- Cum pot fi făcuţi să înţeleagă nocivitatea relaţiilor cu vechii prieteni?

- Noi încercăm, în ultima perioadă a internării, practic în ultimele două, trei săptămâni, să îi lăsăm să revină treptat la viaţa anterioară. Este extrem de important acest lucru pentru că ei părăsesc un mediu protejat, unde drogul este absent, nu se întâlnesc cu dealeri, nu se întâlnesc cu vechii prieteni de seringă. Este un mediu în care este relativ uşor să fii abstinent. Ce se întâmplă după? Eu am să plec acasă, spun ei, voi avea din nou grijile vechi, va trebui să mă duc la o facultate, să-mi continui liceul, voi fi obligat să merg la slujbă, să merg pe stradă, să văd oameni noi, voi avea tot felul de probleme pe care va trebui să le rezolv, pentru că nu vor mai fi lângă mine psihologii care să-mi dea o mână de ajutor. Revenind la ideea enunţată ceva mai înainte, noi încercăm să-i reobişnuim cu lumea de dincolo, oferindu-le posibilitatea de a primi vizite din ce în ce mai lungi. Cum nu aveam comunităţile terapeutice din Statele Unite, aceste metode de readaptare la lumea adevărată reprezintă o modalitate de a-i face să fie mai puternici. De asemenea, după ce pacienţii părăsesc secţia, încercăm să-i obişnuim cu ideea de a ne suna, nu neapărat regulat, ci măcar atunci când recunosc că au o problemă. Poate fi o problemă minoră pentru noi. De exemplu, m-am certat cu cineva şi sentimentul de furie mă face să nu mă mai descurc cu mine însumi şi tind să cred că am să mă descurc mai bine dacă am să mă injectez cu heroină. În astfel de situaţii, încercăm să-i ajutăm măcar cu o vorbă bună, chiar dacă nu avem toate elementele pentru a rezolva de la distanţă o situaţie conflictuală.
 
- Dincolo de rezolvarea unor astfel de probleme, aceşti tineri au nevoie de noi prieteni, de ceea ce psihologii numesc grupuri de suport.
 
- Este foarte important să-i obişnuim cu ideea că nu pot pleca oricum, că trebuie să plece la un loc de muncă, că trebuie să aibă o locuinţă, că trebuie să aibă un nou grup de prieteni care trebuie să funcţioneze într-adevăr ca un grup de suport. Ceea ce este cel mai important şi, în acelaşi timp, foarte greu de înţeles, este că ei trebuie să-i abandoneze absolut pe toţi cei care i-au determinat să se drogheze. Nu-l am în vedere pe dealerul de la care şi-au cumpărat drogurile, ci pe prietenul care le-a dat prima dată o seringă, pe prietenul care a stat lângă ei când s-au injectat, pe prietenul pe care l-au ajutat să se injecteze. Foarte puţini dintre ei înţeleg lucrul acesta. Majoritatea ne spun că nu mai au pe nimeni, că sunt singuri, nu au cu cine ieşi, nu au cu cine se vedea, nu au cu cine schimba două vorbe. Ne spun că nu pot sta singuri pe lume, ceea ce este foarte adevărat şi aici este problema cea mai mare, găsirea acelui nou grup de suport. Aşa se face că sentimentul de singurătate se tratează tot cu heroină.

- Am cunoscut un tânăr care are 20 de ani şi a consumat heroină până în urmă cu opt luni, când s-a înscris într-un program de menţinere pe metadonă. Ne-a povestit că a avut 15 – 20 de recăderi. Este un caz singular sau întâlnim deseori asemenea situaţii?

- Nu este un caz singular, iar statisticile sunt foarte triste. De fapt, cel mai frecvent abandon se petrece în prima săptămână de după detoxifiere. Apoi, rata de abandon după un tratament de postcură este extrem de mare în prima lună. Teoretic, ajunge până la 75%, dar practic eu cred că este şi mai mare. Foarte mulţi realizează foarte târziu, abia a patra, a cincea oară, că ceea ce spuneam noi nu este o teorie foarte rigidă şi care nu li se potriveşte. Este o experienţă care se acumulează în timp. Extrem de puţini sunt cei care au reuşit de prima dată, pentru că este vorba de o boală cronică, cu remisiuni mai scurte sau mai lungi şi cu multiple recăderi. Citeam nişte statistici americane care spuneau că, la un pacient care se apucă în adolescenţă, este cel mai probabil să abandoneze consumul de droguri pe la vârsta de 40 de ani. În România nu putem spune cum stăm, pentru că noi avem pacienţi foarte tineri, problema drogurilor fiind una care a apărut după anul 1990.

- Cum reacţionează părinţii care văd cum se năruie toate eforturile, toate încercările lor, după o perioadă de abstinenţă care merge uneori chiar şi până la ani de zile?

- Reacţiile sunt împărţite. Având în vedere faptul că noi nu suntem foarte bine informaţi şi educaţi în ceea ce priveşte toxicomania, la început, după prima cură urmată de o recădere, foarte mulţi sunt şocaţi, nu înţeleg pur şi simplu. Nu îşi pot explica. Cum, spun ei, ne-am dus după el atâta timp la dezintoxicare, am trecut prin clipele acelea îngrozitor de grele. Am trecut apoi printr-o perioadă foarte lungă de timp şi cu multe probleme la tratamentul de postcură. Cum este posibil aşa ceva? Este foarte greu să le spui acestor părinţi, luând-o, practic, de la capăt, ce este aceea toxicomanie, ce este aceea o boală psihică... Ca să nu mai spun că cei mai mulţi nu acceptă faptul că aceasta este o boală psihică. Ei spun că este o problemă de moment, un episod care trebuie să dispară din moment ce tânărul a stat internat atâtea luni. Este foarte greu să-i facem să înţeleagă faptul că nu este un episod, ci o boală. Mulţi sunt îngroziţi la gândul că fiul sau fiica lor vor înnebuni. Ei bine, nu vor înnebuni, dar sunt celelalte probleme, inclusiv posibilitatea de a interveni multiple recăderi. Cu timpul, părinţii încep să înţeleagă. Se uită şi la alţi copii, la alţi tineri şi fac comparaţii, văd ce se întâmplă şi în alte cazuri şi înţeleg că nu sunt ei singurii loviţi de soartă.
 
- Nu există şi părinţi care acceptă mai uşor situaţia şi care se adaptează mai repede la situaţia reală?

- Există, într-adevăr, şi o categorie de părinţi care sunt realişti. Au trecut prin experienţa de „o dată şi gata”, au depăşit şocul şi acceptă că este vorba de o boală. Ca şi diabetul sau hipertensiunea arterială, de exemplu. Dar se epuizează, la un moment dat, şi acest mod de a gândi. Se epuizează şi resursele psihice şi materiale ale părinţilor. Atunci încep să se gândească până când? Nu vom termina niciodată? se întreabă, pe bună dreptate. Ce vom face? Sau, spun ei, nu mai putem continua aşa. Am avut cazuri în care părinţii au spus că este pentru ultima oară când vin, orice s-ar întâmpla. „Eu simt că nu-l mai pot considera copilul meu. Prefer să consider că eu nu am avut nici un copil”, spun ei. Am avut şi reacţii de genul: ce bine ar fi fost dacă aş mai fi avut un copil... Dacă aş fi fost mai tânăr, aş mai fi făcut un copil... Este o dorinţă ascunsă, care pleacă din disperarea de a avea o rezervă. Bineînţeles, o rezervă care nu există. În fine, am mai avut o categorie de părinţi care sunt la limita oricăror resurse şi care se gândesc că, decât să fie pe stradă, să îl ia cu salvarea după o supradoză, să dea în cap cuiva sau să îl găsească mort pe stradă, este mai bine să nu mai iasă din spital cât de mult timp... Aceşti părinţi ştiu că după ce ies din spital copiii lor se reapucă de droguri mai devreme sau mai târziu. De aceea ei se gândesc deja la următorul ciclu de dezintoxicare şi postcură, având convingerea că aceasta va fi viaţa lor de acum înainte.

- Spuneaţi ceva mai înainte că populaţia nu este nici foarte bine informată şi nici educată în problema toxicomaniei. Ce posibilităţi au aceşti părinţi de a afla mai multe despre felul în care trebuie să se poarte, astfel încât să fie un adevărat suport pentru aceşti tineri?

- Părinţii, în general, sunt foarte ocupaţi şi nu au prea mult timp pentru informare, chiar dacă aceasta reprezintă o problemă importantă pentru ei. Noi încercăm să facem nişte şedinţe de consiliere familială, prilej cu care le spunem toate aceste lucruri. Fapt este că lucrurile care nouă ni se par uşor de înţeles, sunt extrem de greu de metabolizat de aceşti părinţi.

- Cum privesc tinerii faptul că nu reuşesc să se menţină în zona abstinenţei? Ce gânduri îi încearcă în momentele în care realizează că toate eforturile lor şi ale părinţilor s-au năruit dintr-o prostie?

- Sunt unii care au o motivaţie falsă, cei care ştiu foarte bine că au dorit numai să facă o pauză pentru că aveau o problemă cu ficatul sau o problemă cu părinţii. Pentru cei care înţeleg bine ce este aceea o recădere şi sunt bine motivaţi, este foarte greu. Mi s-a spus: doamna doctor, eu nu mă mai întorc, mai bine fac o supradoză. Eu n-am să mai vin pentru că nu mai pot. Înseamnă cu nu sunt în stare. M-am chinuit o dată, de două ori, de trei ori sau chiar de mai multe ori şi nu am reuşit. Asta înseamnă că, de fapt, eu nu pot, nu este pentru mine şi eu nu pot să mai trăiesc viaţa asta. Nu mai pot să ajung din nou pe stradă, nu mai pot din nou să fiu un paria, nu mai pot să se uite toată lumea ca la cea mai joasă fiinţă. Am ajuns veşnicul infractor şi nu mai pot. Eu nu am fost, de fapt, crescut aşa şi nu mai pot relua viaţa aceea, cu orice preţ. Dar nu mai pot nici să stau în spital pentru că mi se pare că pierd timpul şi că viaţa trece pe lângă mine şi că aş fi putut face altceva. Dar dacă nu sunt în stare, înseamnă că mai bine mor. Au şi încercat. Un pacient a încercat, conştient, de două ori să-şi facă o supradoză, dar pentru faptul că este consumator de multă vreme, este extrem de tolerant la heroină. Nu i-a reuşit, pur şi simplu. Tot ceea ce a reuşit a fost să ajungă o singură dată la urgenţă şi acolo şi-a revenit singur. Îmi spunea: uitaţi-vă la mine, nici să mă omor nu am reuşit! Înseamnă că eu nu sunt în stare de nimic pe lumea asta.

- Pentru că aţi vorbit despre asemenea încercări disperate de raportare la o lume pe care aceşti tineri nu şi-o pot apropia, v-aş întreba dacă biserica ar trebui să joace un rol mai important în recuperarea lor?

- Având în vedere că orice sprijin este binevenit, cel al bisericii este cu atât mai important. De fapt, am şi avut pacienţi crescuţi în familii extrem de credincioase şi care, în momentele acelea de disperare, au găsit cu adevărat un sprijin emoţional şi chiar un sfătuitor, ceea ce este foarte important.

(Notă – la data realizării interviului dr. Varonica Bălașa, medic psihiatru, era șeful Secției Postcură, Spitalul Bălăceanca).

Interviu realizat de Petre Crăciun


 

captcha reîncarcă imaginea

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.