Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Accente
28.09.2010

Herta Müller: Eu nu vreau să fiu scriitor, eu nu am de ales

Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, a declarat luni seara, la Ateneul Român, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, că nu şi-a dorit niciodată să devină scriitoare, ci a fost obligată să scrie pentru a înţelege ce se întâmplă cu viaţa sa.


Scriitoarea Herta Müller este prezentă la Bucureşti pentru a participa, luni şi marţi, la o serie de evenimente care marchează lansarea, la Editura Humanitas, a unei serii de autor care îi este dedicată. Evenimentele dedicate scriitoarei fac parte din campania care marchează 20 de ani de la fondarea editurii.


Luni seara, Herta Müller a participat, la Ateneul Român din Capitală, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas.


Venirea în România a celebrei scriitoare a făcut ca Ateneul Român să devină neîncăpător, la cel mai important eveniment din cadrul vizitei Hertei Müller la Bucureşti: o lectură publică, urmată de un dialog cu filozoful Gabriel Liiceanu.


Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat ministrul Culturii, Kelemen Hunor, istoricul Neagu Djuvara, filozoful Andrei Pleşu, istoricul Marius Oprea, regizorul Radu Gabrea, cântăreaţa Ada Milea şi actriţa Maria Dinulescu.


Evenimentul de la Ateneul Român, care s-a întins pe durata a circa două ore, a debutat cu un discurs al ambasadorului Germaniei în România, Andreas von Mettenheim, care s-a declarat profund impresionat de opera scriitoarei germane de origine română, urmat de un recital susţinut de pianistul Dan Grigore, în onoarea Hertei Müller.


Mediafax

captcha reîncarcă imaginea

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.