Optimal Media
Mugur Isarescu votat pentru al 7-lea mandat consecutiv la șefia BNR  |   Favorizarea unor segmente duce la scindări și mai mari, de Dan Hașdean  |   Maia Sandu s-a întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn  |   MAE/Alertă de călătorie/Republica Elenă – Actualizare regiuni cu risc de incendii  |   Carmen DAN a avut o întâlnire de lucru cu Andrei NĂSTASE, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova   |  
  Accente
12.12.2010

Mugurel Surupaceanu: România, vice-cobaiul mondial

Potrivit publicaţiei americane Vanity Fair, România se situează pe locul 2 în topul mondial al destinaţiilor pentru „turism farmaceutic”, fiind, după Rusia şi înaintea Thailandei, locul în care marii coloşi farmaceutici de peste ocean îşi testează viitoarele medicamente. Târgul e grozav…pentru companiile farmaceutice, mai ales că sumele cu care sunt plătiţi "cobaii ", sunt foarte mici în comparaţie cu riscurile aferente procedeului.


Au fost numărate deja 876 de teste realizate la noi, o mare pondere în circuitul "cobailor" având-o judeţul Iaşi. Dat fiind că ne aflăm pe locul 2 în topul mondial, cu mult înaintea unor ţări ca Uganda (locul 132) sau Bangladesh (locul 76), ar trebui să fim îngroziţi de acest aspect şi să ne întrebăm ce face posibilă o asemenea amploare a fenomenului la noi. În mod cert un prim răspuns referitor la amploarea fenomenului rezidă şi din dezinformarea cetăţenilor cu privire la pericolele cercetării farmaceutice aplicate şi, poate, mai degrabă, din legislaţia existentă care le permite companiilor de medicamente să se joace în voie cu sănătatea şi onoarea de om a românilor nevoiaşi şi naivi.


Oricare ar fi cauza, deşi mă îndoiesc că ea ar putea avea o singură natură, rezultatul e dezastruos. Asemenea statistici sunt un record pe care te-ai aştepta să-l întâlneşti în cazul ţărilor cu o rată imensă de analfabetizare şi/sau de sărăcie. Suntem oare chiar atât de săraci? Sau doar inconştient de disperaţi?


Mugurel Surupaceanu

captcha reîncarcă imaginea

Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Actualitatea Europeana
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Spoturi antidrog
Timp liber
Stiri ultima ora
Muntenegru – Temperaturi ridicate și risc incendii de vegetație (3 iulie 2019)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul local de Hidromoteorologie și seismologie a prognozat temperaturi extreme pentru perioada următoare, pe fondul cărora s-ar putea produce incendii de vegetație.
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.