Adrian Năstase: Crin Antonescu greşeşte atacând PSD
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, consideră că liderul PNL, Crin Antonescu, greşeşte atacându-i pe social-democraţi, ''deoarece nu aşa se poate construi o Opoziţie unită''.
"Nu am vrut, zilele astea, să comentăm. (...) Crin greşeşte atacând în permanenţă PSD. Credeam că altfel putem să construim o Opoziţie unită. Ţinta e Traian Băsescu şi PDL. (...) Credem, în continuare, că PSD şi PNL au un obiectiv comun, de aceea nu intrăm într-un joc al declaraţiilor. Nu vrem să ne transformăm într-un partid de televizor", a subliniat luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional, liderul social-democrat.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri, 5 noiembrie, la Braşov, la Liga Aleşilor Locali ai PNL, că Traian Băsescu a devenit şeful statului ca urmare a "lăcomiei, hoţiei şi demagogiei" PSD, iar Victor Ponta, ca "tânăr procuror", nu a reuşit să-l prindă nici măcar pe Băsescu.
Liderul PNL a afirmat totodată că Traian Băsescu a devenit preşedinte a doua oară tot cu concursul PSD ca urmare a "vulnerabilităţilor, dosarelor, slăbiciunilor" sale, dar şi ca urmare a trădărilor.
Crin Antonescu a susţinut că obligaţia liberalilor este ieşirea "din rotativa asta infernală, pentru că ceea ce fac cu România Băsescu şi oamenii lui riscă să-i aducă la putere pe cei din PSD".
Liderul PNL a susţinut că social-democraţii şi democrat-liberalii s-ar înţelege oricând, dacă ar fi în interesul lor.
Agerpres