Ambasadorul Austriei, Michael Schwarzinge, i-a reconfirmat lui Igas sprijinul pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen
Traian Igas, ministrul Administraţiei şi Internelor, a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Austria la Bucureşti, Michael Schwarzinger, discutandu-se aspecte legate de aderarea României la spaţiul Schengen.
Schwarzinge a reafirmat sprijinul ferm al tarii sale pentru România în acest sens, precizând că, pe perioada deţinerii preşedinţiei Forumului Salzburg (ianuarie - iunie 2011), Republica Austria îşi va aduce o contribuţie importantă în luarea unei decizii finale favorabile la nivel european în ceea ce priveşte obiectivul strategic al României.
Din cadrul acestui forum regional de cooperare, pe lângă România, Bulgaria şi Austria, mai fac parte: Ungaria, care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, Polonia, Slovenia, Republica Cehă şi Slovacia, aceste state exprimându-şi anterior, prin declaraţiile comune adoptate la nivelul miniştrilor de interne, sprijinul pentru România în demersul acesteia de a deveni membru Schengen.
Igas i-a multumit ambasadorului Austriei pentru sprijinul constant oferit de către tara sa pe parcursul procesului de aderare, un exemplu în acest sens fiind aportul experţilor austrieci în pregătirea operatorilor Biroului SIS/SIRENE România. (Foto: business-forum.ro)
Petre C.