Optimal Media
  Actualitate
14.03.2011

ANFP promovează cele mai bune practici în administraţia publică

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici informează că, şi pe parcursul anului 2011, va continua să promoveze rezultatele deosebite obţinute în administraţia publică românească prin organizarea Competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România şi premierea acestora în cadrul Conferinţei Inovaţie şi Calitate în Sectorul Public, ediţia a IV-a. Experienţa înregistrată ca urmare a organizării celor trei ediţii anterioare a evidenţiat dorinţa instituţiilor publice de la toate nivelurile administraţiei româneşti de a disemina exemplele de succes, dar şi importanţa ca bunele practici să fie apreciate şi premiate într-un cadru formal.


Prin acest demers, ANFP promovează inovaţia în diferite sectoare de activitate ale administraţiei publice româneşti şi oferă posibilitatea unui schimb real şi eficient de expertiză între personalul din administraţia publică, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, personalităţi internaţionale.


Pentru competiţia derulată în anul 2010, au fost propuse trei tematici de concurs (piloni), premiul I fiind acordat după cum urmează:


        Pilonul 1: Îmbunătăţirea serviciilor publice printr-un management organizaţional şi al calităţii performant – Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Economia bazată pe cunoaştere – EBC


        Pilonul 2: Consolidarea administraţiei publice prin promovarea dialogului social, dar şi prin atragerea la actul de decizie a cetăţenilor – Consiliul Judeţean Vrancea - Identitatea ta – o şansă pentru drepturi egale


        Pilonul 3: Sporirea gradului de integritate, transparenţă şi răspundere în cadrul funcţiei publice –  Primăria Municipiului Craiova - Un oraş fără corupţie – un oraş cu viitor.


Numărul mare de proiecte înscrise în ediţiile anterioare ale competiţiei au ilustrat implicarea şi eforturile depuse de resursele umane din administraţia publică românească de a obţine rezultate demne de apreciat, chiar şi într-o perioadă în care resursele materiale sunt limitate.


Toate informaţiile referitoare la metodologia competiţiei din 2011 vor fi disponibile în scurt timp pe website-ul ANFP, www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie şi calitate. De asemenea, tot în cadrul acestei secţiuni, pot fi consultate ghidurile de bune practici care conţin informaţii utile despre cele trei ediţii anterioare.


“Ne vom implica şi în acest an în a identifica şi evidenţia inovaţia şi bunele practici înregistrate în administraţia publică românească, de aceea vom lansa, din nou,  provocarea instituţiilor publice de a-şi înscrie proiectele în competiţia iniţiată de noi. Considerăm deosebit de oportun schimbul de idei, pentru bunul mers al administraţiei publice”, a precizat Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.