Optimal Media
  Actualitate
01.12.2010

Poliția avertizează: risc mare de accidente din cauza condițiilor meteo

Direcția Rutieră a Inspectoratului General al Poliției Române le-a transmis conducătorilor auto un avertisment serios după anunțarea răcirii vremii în mai multe zone ale țării. Iată comunicatul transmis de Poliție:


Prognoza meteorologică transmisă de către Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada următoare, avertizează că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării, cu precădere în Crişana, Transilvania, în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, unde cerul va fi noros şi vor cădea precipitaţii mixte, sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare.


În acest context, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului Generale al Poliţiei Române, recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă prudent şi să reducă viteza de deplasare, având în vedere faptul că trecerea de la aderenţa uscată la cea umedă a creat întotdeauna probleme celor imprudenţi.


Totodată, solicităm conducătorilor de autovehicule să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi următoarele principii de conduită preventivă:




  • înaintea plecării în călătorie, vă sfătuim să vă informaţi asupra traseului ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată;




  • adaptaţi permanent viteza la condiţiile meteo şi de drum (ceaţă, carosabil acoperit cu apă, mâzgă, polei etc.);




  • când vă deplasaţi în coloană, evitaţi să depăşiţi. Această manevră nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol. Totuşi, când depăşirea este absolute necesară, asiguraţi-vă temeinic înaintea efectuării acestei manevre şi semnalizaţi din timp intenţia dumneavoastră;




  • asiguraţi funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de iluminare-semnalizare, cât şi a celui de climatizare/dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;




  • determinaţi toţi ocupanţii autovehiculului pe care îl conduceţi să utilizeze centura de siguranţă;




  • recomandăm folosirea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a luminilor de ceaţă în condiţii de ceaţă densă;




  • păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;




  • distanţa între autovehicule trebuie să fie mai mare pe un drum umed sau alunecos, iar viteza de deplasare trebuie să fie mai redusă, pentru a evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt care poate duce la derapare, cu consecinţe imprevizibile;




  • în zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi se asigură mai puţin la traversare!




  • nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi de frânare ale autovehiculului – pericol de derapaj.




Totodată, pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.


De asemenea, pietonii vor trebui să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de  carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.