Optimal Media
  Actualitate
04.11.2010

Senatul Universităţii Babeş-Bolyai va discuta solicitarea PSD de a-i interzice lui Emil Boc să mai predea drept constituţional

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, profesorul Andrei Marga, este de acord cu senatorul Ioan Mang în ceea ce priveşte lipsa de cunoştinţe de drept constituţional a premierului Emil Boc.


Marga a declarat că Senatul Universităţii va lua în discuţie cererea formulată de PSD-istul Ioan Mang. "Cererea senatorului Mang, ca a oricărui alt cetăţean, va fi supusă atenţiei Senatului UBB, care urmează să ia o decizie în privinţa lui Emil Boc", a spus Marga, citat de ziuadecluj.ro.


"Orice cetăţean poate solicita cu bune motive retragerea unui titlu, având în vedere incompetenţa dovedită de titularul său. În acest caz, este clar că Emil Boc a dovedit, în mod repetat, că nu ştie drept constituţional. Dovadă sunt: 1. încercările de a promova fraudulos legi în pofida Constituţiei; 2. calitatea foarte proastă legilor României din ultimul an. Acestea sunt, desigur, motive suficiente ca un cetăţean al ţării, oricare ar fi el, să chestioneze legitimitatea titlului. După cum ne spun juriştii, pregătirea juridică a lui Emil Boc este slabă. Mai trebuie adăugat un fapt. Emil Boc nu a fost şi nu este profesor de drept constituţional. Această disciplină este predată de jurişti calificaţi, la Facultatea de Drept. Emil Boc nu a fost angajat vreodată la Facultatea de Drept ca titular, pentru că nici nu are lucrările corespunzătoare. El predă în calitate de lector, mai de curând de conferenţiar, noţiuni de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice, o facultate care nu este specializată în drept constituţional. Se ştie prea bine, specializarea principală a lui Boc este în filosofie şi istorie. Probabil că a făcut drept la fără frecvenţă, ca multă lume după 1990", a mai explicat Andrei Marga.


Senatorul PSD Ioan Mang, seful Departamentului de Educatie din PSD, a declarat că va propune Universităţii Babeş-Bolyai retragerea titlului de profesor universitar de drept constituţional al lui Emil Boc, în urma deciziei CCR pe Legea Educaţiei.


"Propun Senatului Universitatii Babes Bolyai, in calitatea mea de cadru didactic universitar, sa puna in discutie retragerea titlului de profesor universitar de drept constitutional domnului Emil Boc, pentru faptul ca se afla nu la prima greseala, este din cate stiu eu la a sasea sau a saptea greseala de acest gen", a declarat Mang, citat de Hotnews.


Petre Craciun

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.