Optimal Media
  Actualitate
07.01.2011

Traian Băsescu la TVR: Problema nu e întârzierea intrării în Schengen cu câteva luni, ci actul în sine, abuzul

Preşedintele Traian Băsescu a fost invitatul Ediţiei Speciale de joi al TVR, moderate de Ramona Avramescu, discutand despre problema aderării la Spaţiul Schengen, comentând argumentele aduse de ţările care se opun acestei aderări, despre perspectivele economice ale lui 2011 - felul în care se schimbă raporturile de muncă în domenii esenţiale, despre reforma justiţiei şi ultimele mişcări pe scena politică.


Iata care au fost principalele afirmaţii ale preşedintelui:


- întâlnirea de astăzi de la BNR este una dintre întâlnirile periodice obişnuite cu acest for, a arătat, într-o primă fază a discuţiei, preşedintele Traian Băsescu.


- discuţia s-a axat pe subiectul unui acord de precauţie cu Fondul Monetar Internaţional; vom propune ca angajamentele să vizeze:


1. consolidarea fiscală a României - având în vedere că s-a redus deficitul de cont curent, s-a stabilizat deficitul bugetar;


2. continuarea reformelor structurale şi a reformei statului - reformarea legislaţiei muncii; preşedintele a dat drept exemplu înregistrarea a 4,4 milioane de salariaţi, în timp ce 1,68 milioane români sunt angajaţi în munca la negru; problema majoră nu e neapărat lipsa contribuţiilor, ci faptul că această situaţie se perpetuează, iar perspectivele nu arată o explozie a locurilor de muncă; cei angajaţi la negru vor rămâne cantonaţi în zona muncii la negru, cu neplata drepturilor


Situaţia bugetarilor. Opţiuni pentru medici şi dascăli


- obiectivul este ca în 2-3 ani să avem un aparat bugetar în jurul a 900 de mii de salariaţi plătiţi din bugetul de stat; anul acesta s-a făcut o reducere a aproximativ 100 de mii de salariaţi; Finanţele, Internele şi ministerele care s-au restructurat şi administraţiile locale mai pot face ajustări;


- reducerile de personal trebuie să se facă şi pe fondul reformei sănătăţii; după descentralizare şi, în paralel cu închiderea spitalelor ineficiente, se va trece pe proiecte-pilot, în care medicii să nu fie angajaţi ai statului, ci ai spitalului, cu contract şi cu prestaţie definită ca preţ


- după noua lege, şi dascălii vor avea contract cu şcolile; ei vor avea totuşi un venit minim garantat de stat, dar pot primi şi retribuţii mai mari, funcţie de ce stabileşte consiliul de administraţie al şcolii; există riscul ca unii dascăli să nu mai aibă contract cu şcolile - aceştia vor fi repartizaţi într-un sistem automat, acolo unde este un gol de cadre didactice;


Aderarea la spaţiul Schengen


- dacă vom fi amânaţi, va fi un eşec, un eşec pe care preşedintele şi-l asumă politic; acest lucru înseamnă că preşedintele, ca şef al statului, reprezintă toate puterile statului;


- constatând motivele invocate incorect legate de mecanismul de cooperare şi verificare pe justiţie în scrisorile Franţei şi Germaniei, preşedintele se aştepta ca CSM să spună că îşi asumă această responsabilitate, ca Parlamentul să spună că el a blocat vreo 3 dosare, precum Năstase, Ridzi; în aceste condiţii, numai şeful statului putea să îşi asume responsabilitatea, dar şi cei direct responsabili trebuie să facă ce trebuie făcut, iar instituţiile să-şi facă treaba; judecătorii trebuie să judece dosarele pe care le au, Parlamentul să dea drumul la cele 3 dosare;


- motivaţia din scrisorile adresate de Franţa şi Germania este incorectă; pe 14 ianuarie, ultimul raport de inspecţie va arăta că vom fi tehnic gata;


- peste noapte şi fără avertisment, mă aşteptam ca unul dintre colegii mei din Consiliu să avertizeze "uite, vom fi împotrivă", a declarat preşedintele, referindu-se la Angela Merkel şi la preşedintele Sarkozy; pe de altă parte, este vorba deocamdată doar de un document trimis de doi miniştri;


"Am obligaţia să mă bat pentru aderare", a subliniat din nou preşedintele.


- în scrisoarea celor doi miniştri se spune că există riscul de acces la datele secrete din sistemul informatic Schengen, în condiţiile în care România este deja cuplată din 5 noiembrie 2010 la sistemul informatic al spaţiului Schengen;


- în aceste condiţii, înseamnă că nu ridicăm grănicerii şi vameşii de la graniţa cu Ungaria;


- mecanismul de cooperare este unul care să ne ajute, nu care să ne blocheze;


- la Otopeni - şi dacă era Schengen şi dacă nu era - tot trebuia să arăţi un act de identitate; era mai uşor la frontiera cu Ungaria, dacă mergeai cu maşina; nu ar mai fi stat deloc camioanele la frontieră. Impactul economic este unul cert pentru transportatori;


- problema nu e întârzierea intrării în Schengen cu câteva luni, ci actul în sine, abuzul: ori suntem parteneri egali, ori nu; acest lucru, precedentul, este de neacceptat; un stat membru care-şi realizează obligaţiile şi vine un alt stat şi impune dreptul de veto, cu explicaţii care nu au bază legală, acest lucru este periculos; azi se întâmplă României şi Bulgariei, mâine se poate întâmpla altui stat;


- referitor la speculaţiile privind nemulţumirile Franţei şi Germaniei, practicile din timpul guvernului Năstase, "sporturi economice", nu se vor repeta niciodată cât timp îndeplinesc funcţia de preşedinte al României; preşedintele a dat exemplul achiziţionării a două fregate, contractul cu Bechtel; vânzarea Petromului, cu tot cu ţiţei şi gazele naturale;


- nici declaraţia lui Baconschi nu a fost perfectă, dar nici nu cred că trebuie gesturi extreme pentru asta, a declarat preşedintele; deocamdată, obiectivul major este să luptăm până în ultima clipă pentru interesul nostru, chiar dacă este posibil să nu reuşim;


- am intuit ceva de la Raportul pe justiţie: se făcea mai mult sau mai puţin direct o legătură cu Schengen şi MCV; când s-a reproşat corectitudinea părţii politice a raportului, nu a fost un gest întâmplător; menţiunea acţiunilor bune ale DNA era percepută în altă parte a documentului ca probă de corupţie, nu de capacitate şi voinţă de soluţionare a acestor probleme;


- trebuie făcut un efort comun, un pact, pentru ca abuzul să nu se mai repete; în acest efort este important să se vadă voinţa românilor de a fi în Spaţiul Schengen


- aş fi fost extrem de sever dacă nu se îndeplineau cerinţele tehnice de aderare; procurorii au un bilanţ foarte bun, dar totul se blochează când se ajunge la instanţă;


- ni se reproşează printre dinţi relaţia cu Republica Moldova; preşedintele a citat Eurostatul, care a arătat că, în 2008, România a acordat 5.585 cetăţenii, preponderent cetăţenilor moldoveni; Franţa 137.320 de cetăţenii acordate; Olanda are jumătate din populaţia noastră şi a acordat 28 de mii de cetăţenii, Australia - la jumătate din populaţia noastră, a acordat 10. 268 de cetăţenii;


- nu putem accepta să stăm ca râmele, pentru că intervin marile state ale Uniunii;


- românii au dreptul să fie în spaţiul Schengen;


Nu se simte nevoia evaluării echipei guvernamentale


- preşedintele nu simte nevoia evaluării echipei guvernamentale, unde se vede o creştere a coeziunii, dovedită de succesul mai multor legi;


Alianţa PNL-PC, suspendarea preşedintelui


- "Felix cu d-nul Crin Antonescu" - despre alianţa PNL-PC şi ideea suspendării preşedintelui, Traian Băsescu a amintit prevederile constituţionale, subliniind că acest lucru nu este posibil decât "dacă preşedintele încalcă grav Constituţia";


- cred că este un lucru bun, care va da coerenţă opoziţiei;


Revizuirea Constituţiei - preşedintele se simte obligat să reia această temă în 2011


- nu intenţionez să mă duc cu o revizuire foarte amplă, care să schimbe sistemul, ci să mă limitez strict la atingerea obiectivului pe care l-au avut românii: o singură cameră şi 300 de parlamentari;


- sunt anumite inadvertenţe pe care voi încerca să le limpezesc fără să intru în fondul articolelor, cum ar fi: modalitatea de funcţionare a instituţiilor, relaţia preşedinte - Parlament.


Exemplul dat de Traian Băsescu: Constituţia spune preşedinte independent politic, dar oricine poate aduna jumătate plus unu poate suspenda preşedintele; mecanismul de suspendare a preşedintelui trebuie să rămână, dar trebuie responsabilitate politică. O soluţie ar fi pronunţarea Curţii Constituţionale sau referendum; dacă preşedintele rămâne în funcţie, se dizolvă Parlamentul.


Era post-Băsescu, post-Boc


- era post-Băsescu a sosit în mod categoric, dar partidul trebuie să ducă viaţa lui;


- Boc poate rămâne şeful partidului, dar PDL trebuie să se gândească foarte bine ce vrea.


Un gând pentru 2011: Nu va curge lapte şi mere, dar vom ieşi din perioada de incertitudini şi asta se datorează faptului că românii au acceptat, cu înjurături, cu supărare, măsurile care s-au luat. Nu vom trăi un an la fel de greu;


- avem bani de investiţii, nu avem bani pentru consum;


- va fi puţin mai bine decât în 2010.


Sursa: TVR

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.