Viziunea USL privind reorganizarea administrativa
Reprezentantii USL nu resping ideea celor opt regiuni de dezvoltare, care, in viziunea uniunii, vor fi si centre ale administraţiei regionale. Guvernul va desemna opt prefecti ai noilor regiuni, a declarat, la Sala Palatului, liderul PSD Victor Ponta.
Social-democratul a precizat că trebuie ca în perioada 2012-1016 să se construiască instituţii noi, una dintre acestea fiind un consiliu regional condus de un preşedinte ales, care să reprezinte aleşii locali.
Noua viziune a USL are in vedere si o Cameră superioară a Parlamentului, respectiv Senatul, care să reprezinte în special interesele politice ale puterilor regionale.
"Senatul va trebui să preia sarcina legiferării în ce priveşte dezvoltarea regională", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Fiecare regiune va avea o Curte de Apel si un Consiliul regional, cu un preşedinte ales direct de cetăţeni, cu membri cu atribuţii în domenii executive şi buget propriu.
Printre institutiile noi se vor numara si un Consiliu economic şi social regional, cu rol consultativ în luarea deciziilor executive şi cu atribuţii stabilite prin dezbatere publică.
"Fiecare regiune trebuie să-şi dezvolte un centru economic, cultural, administrativ, o mare universitate, spital regional, insfrastructură rutieră regională, aeroport internaţional, centru sportiv, centru de afaceri, centru cultural", a mai adaugat Ponta.
Reprezentantii USL au declarat ca nu sunt de acord cu regionalizarea “pe picior”, propunand idea organizarii unor referendumuri judetene pentru a se consulta opinia locuitorilor daca sunt de acord cu noua forma de organizare administrative a legii.
Optimal Media