Acord de parteneriat intre Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Societatea Română de Radiodifuziune
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a semnat, joi, un acord de parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune. Acordul de parteneriat cu SRR are scopul de a contribui la îmbunătăţirea comunicării interinstituţionale benefice şi eficiente pentru ambele instituţii şi a deschiderii manifestate permanent de ANFP pentru comunicarea cu instituţiile de presă.
Parteneriatul a fost semnat la Centrul de presă al SRR, bucurandu-se de prezenţa conducătorilor celor două instituţii, Maria Ţoghină, preşedinte - director general SRR şi Andras Szakal, preşedinte - secretar de stat ANFP.
″Importanţa acordată acestui parteneriat rezultă din recunoaşterea reciprocă a valorilor, importanţei misiunii, prestigiului şi angajamentului în folosul cetăţenilor de care se bucură cele două instituţii, radioul public reprezentând pentru ANFP instituţia de presă etalon pentru profesionalismul, echidistanţa şi responsabilitatea cu care prezintă publicului aspecte diverse ale societăţii româneşti şi internaţionale″ a declarat, cu acest prilej, Andras Szakal, preşedintele ANFP.
Petre C.