Programarea online a căsătoriilor din Oradea
Oradenii vor avea posibilitatea, din 4 ianuarie 2010, să-şi programeze căsătoria civilă, din punct de vedere al locului, datei şi orei, on-line, prin intermediul internetului, folosind portalul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Oradea, arată Agerpres.
Programarea online, pe www.evp-oradea.ro, se poate utiliza numai în cazul căsătoriilor încheiate între cetăţeni români, se arată într-un comunicat remis marţi, de biroul de presă al Primăriei Oradea.
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Oradea își manifestă, in acest fel, dorința de a face față ritmului modern de viață, venind in intâmpinarea unei dorinte esenția a cetățenilor, aceea de a pierde cat mai putin timp cu activitatile birocratice.
Aplicaţia arată solicitanților, de mai multe ori, în funcţie de data pe care a selectat-o pentru oficiere, în ce perioadă va trebui să depună declaraţia, respectiv actele necesare căsătoriei, dar oferă şi alte informaţii referitoare la formalităţile necesare a fi îndeplinite anterior încheierii căsătoriei. Viitorea familie are posibilitatea să pregătească din timp actele si sa completeze toate formularele fără a mai fi nevoie să vină la ghișeu.
Până în anul 2009, viitori soţi trebuiau să vină de trei ori la ghişeul Serviciului de Stare Civilă, pentru îndeplinirea formalităţilor premergătoare încheierii căsătoriei: - pentru fixarea locaţiei, datei şi orei de debut a oficierii căsătoriei civile, precum şi pentru obţinerea informaţiilor şi actelor necesare; - pentru depunerea declaraţiei şi a actelor necesare căsătoriei şi a treia dată, pentru depunerea cărţilor de identitate, ale lor şi copiile a doi martori.
Căsătoria in sine va avea loc, totusi, in fata ofițerului de stare civilă.
Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare on-line Internet World Stats, la data de 8 septembrie 2009, citat de Agerpres, în România erau 7.430.000 utilizatori de internet, ceea ce reprezintă 33,4% din totalul populaţiei, estimată la 22,21 milioane cetăţeni.
Optimal Media