Exclusiv/ Autocar al Acţiunii 2012 impiedicat sa ajunga la sfintirea bisericii cu Hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” a parohiei Hagi-Curda
Autocarul coaliţiei Acţiunea 2012, ce se deplasa la Hagi Curda pentru sfinţirea primei biserici româneşti din sudul Basarabiei, raionul Ismail, Ucraina, a fost oprit mai bine de 5 ore la punctul de trecere a frontierei de la Reni, fiindu-i permisă cu mare greutate si intarziere trecerea la vamă de câtre autorităţi.
“50 de studenţii şi ziariştii aflati in autocar au fost amânaţi şi ameninţaţi cu diverse controale dinadins pentru a-i face să renunţe sa mai participe la sfintirea bisericii “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” a parohiei Hagi-Curda . Am ajuns in vama la ora sase de dimineata si abia in urma cu un sfert de ora (11.15) am fost lasati sa trecem. Doua ore ni s-a motivat ca nu au curent, apoi au fost inventate si alte motive pentru a nu ni se da drumul. Sfintiea a inceput la ora 10.00, iar noi am primit OK-ul abia o ora dupa aceea. Vom ajunge in jur de ora 13.00, speram sa fim asteptati si noi”, au declarat pentru Optimal Media reprezentantii Actiunii 2012.
Sambata 16 iulie are loc ceremonia de sfintire a bisericii cu Hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” a parohiei Hagi-Curda (Ceamasovca) din Sudul Basarabiei, Ucraina (regiunea Odesa). Este singura structura bisericeasca din Ucraina apartinand Mitropoliei Basarabiei, adica Bisericii Ortodoxe Romane.
Sfintirea va fi oficiata de Mitropolitul Basarabiei, IPS Petru. Vor fi prezenti Presedintele Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni din Senatul Romaniei, senatorul Viorel Badea si secretarul de stat Eugen Tomac, seful Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, transmite Romanian Global News.
Biserica a fost construita cu sprijinul lui Nicolae Popa, secretar general al Consiliului Mondial Roman din SUA, care a donat peste 50.000 de dolari si cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni.
La invitatia Consiliului Mondial Roman, mai multi studenti din Romania si R. Moldova, insotiti si de jurnalisti vor participa la sfintirea bisericii. In Hagi-Curda traiesc aproape 4000 de oameni, 99% dintre ei fiind romani. Scoala are aproape 400 de elevi impartiti in 11 clase, dintre care 3 sunt in limba ucraineana, restul in romana, relateaza site-ul enational.ro.
Petre Craciun