România a devenit membru fondator al Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA)
În perioada 2 - 3 septembrie a avut loc, la Viena conferinţa dedicată inaugurării Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA). Delegaţia României a fost condusă ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi de ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, din ea făcând parte procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Afacerilor Externe.
La eveniment au participat Secretarul General al ONU, Ban Ki Moon, şi noul director executiv a UNODC (Biroul Naţiunilor Unite privind Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii), Yury Viktorovich Fedotov, 30 de înalţi demnitari, miniştri şi şefi ai agenţiilor anticorupţie la nivel naţional, precum şi peste 1000 de experţi din 90 de ţări din întreaga lume, reprezentând instituţii publice, mediul academic, mediul privat şi societatea civilă.
Ministrul român al Justiţiei a semnat Acordul de înfiinţare a Academiei ca organizaţie internaţională, România devenind astfel membru fondator. În alocuţiunea sa, ministrul Predoiu a salutat crearea IACA şi a exprimat intenţia României de a avea o implicare efectivă a experţilor români în dezvoltarea curiculei şi programelor de formare profesională ale Academiei. A fost anunţată disponibilitatea autorităţilor române de a identifica, împreună cu mediul privat din România, resurse financiare pentru susţinerea IACA, prima instituţie de acest gen la nivel internaţional. În cadrul ceremoniei de semnare, Acordul de înfiinţare a fost semnat de 35 de state din întreaga lume.
Printre obiectivele Academiei se numără: abordarea fenomenului corupţiei într-un mod cuprinzător şi interdisciplinar; profesionalizarea muncii anticorupţie pentru a atinge cele mai moderne şi mai exacte standarde; îmbunătăţirea substanţială a eficienţei instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor angajate în prevenirea şi combaterea corupţiei; elaborarea unor studii privind eficienţa strategiilor şi activităţilor anticorupţie; consolidarea dialogului existent, colaborarea, schimbul de sinergii între părţile interesate; construirea unor parteneriate cu părţile interesate implicate.
IACA va funcţiona ca organizaţie internaţională, în baza unui acord de înfiinţare şi va avea personalitate juridică internaţională. Acordul va fi deschis pentru semnare până la data de 30 decembrie 2010.
Academia Internaţională Anticorupţie, iniţiativă comună a UNODC (UN Office for Drugs and Crime), Austriei şi OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), va funcţiona ca un centru de excelenţă în domeniul educaţiei, pregătirii profesionale, cercetării şi cooperării în domeniul anti-corupţiei şi va avea o contribuţie importantă la implementarea eficientă a UNCAC (Convenţia ONU împotriva Corupţiei). INTERPOL sprijină crearea acestei Academii şi va oferi expertiza pe care o are în ce priveşte aplicarea legislaţiei.
Academia va avea locaţia în Laxenburg, în apropiere de Viena. Palatul Kaunitz-Wittgenstein, care va găzdui IACA, datează din secolul al XVII-lea şi a fost recondiţionat în aşa fel încât să îndeplinească toate condiţiile pentru o pregătire a studenţilor la cel mai înalt nivel de expertiză. Până în prezent, Austria a investit 13 milioane de Euro în locaţia acestei Academii. IACA va fi funcţională din toamna anului 2010, iar începând cu 2011 îşi va desfăşura activitatea ca o organizaţie internaţională, la nivel global.
Optimal Media