Optimal Media
  Campanii sociale
13.01.2012

807 victime ale traficului de persoane au beneficiat de suportul Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane in 2011

În anul 2011, un număr de 807 victime ale traficului de persoane au beneficiat de suportul Centrelor Regionale ale Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) pe parcursul procedurilor judiciare, care a constat într-o multitudine de activităţi în interesul acestora, de la informarea şi consilierea lor până la escortarea la termenele de judecata.


In aceeasi perioada, Centrele Regionale ale ANITP s-au implicat în programul de coordonare a victimelor-martori în procesul penal, în funcţie de cazuistica de la nivel local, acompaniind victimele în diferite etape ale desfăşurării procedurilor judiciare.


La Linia Telverde Antitrafic au fost înregistrate 2.263 de apeluri privind consilierea psihologică şi antivictimală.


Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, prin Centrele Regionale, a organizat in intreaga tara un număr de 1.392 activităţi de prevenire, desfăşurate în cadrul a 1.223 de instituţii de învăţământ, având un număr total de beneficiari de aproximativ 140.000 de elevi, studenţi şi profesori.


Au fost implementate 29 de campanii naţionale, locale şi regionale şi 4 planuri de măsuri pentru prevenirea traficului de persoane, toate acestea vizând atât identificarea principalelor cauze ale traficului de persoane, cît şi principalele vulnerabilităţi asociate acestui fenomen.


Toate aceste date au fost prezentate cu prilejul bilanţul activităţii desfăşurate în anul 2011 de ANITP, eveniment la care au participat adjunctul şefului Departamentului Ordine si Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Lucian Guran şi şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu.


Înfiinţată în anul 2006, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane este structura specializată a M.A.I. care coordonează, evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, modul în care instituţiile statului implementează politicile publice în domeniul traficului de persoane, precum şi în cel al protecţiei şi monitorizării asistenţei acordate victimelor traficului.


Petre Craciun


 


 

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.