Optimal Media
  Campanii sociale
06.12.2011

Salvati Copiii: Niciun copil nu merita o nuia de la Mos Nicolae!

Salvaţi Copiii România a sărbătorit, astăzi, ziua de Moş Nicolaie printr-un eveniment amical în cadrul căruia copii, părinţi, educatori, prieteni ai Salvaţi Copiii au rupt în mod simbolic nuiaua lui Moş Nicolae.


Organizatorii au dorit sa transmita public, prin intermediul lui Moş Nicolae, mesajul că un copil nu are nevoie de o nuieluşă pentru a fi cuminte, dar şi de a atrage atenţia asupra „Manifestului împotriva violenţei la adresa copiilor”, lansat de Salvaţi Copiii la sfârşitul lunii noiembrie.


Au fost invitaţi şi trataţi cu lapte şi turtă dulce copii, părinţi, specialişti care interacţionează cu copii (psihologi, educatori, profesori), doctorul Cristian Andrei, Dalma, Nadine, Olivia Steer, Amalia Năstase şi alţi prieteni ai organizaţiei Salvaţi Copiii.


„Din generație în generație auzim spunându-se că Moș Nicolae le aduce copiilor cuminți cadouri și celor răi o nuielușă. Secretul pe care vrem să-l împărtășim cu Moșul este că toți copiii sunt buni şi cuminți. Nu este nevoie de nuielușă sau de amenințarea nuielușei pentru a cuminți copiii. Vorba bună, empatia, autocontrolul, mici jocuri, magia și creativitatea pot să ajute un părinte sau un educator să crească și să formeze un copil pornind de la premisa ca toți copiii sunt cuminți,” a spus Gabriela Alexandrescu, Preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.


Doctorul Cristian Andrei le-a povestit copiilor că „uneori părinţii folosesc băţul sau nuiaua pentru că există o distanţă mare între părinţi şi copil. Părinţii au nevoie de o prelungire a braţului. Dacă şi-ar ţine copiii în braţe, părinţii nu ar mai simţi nevoia să folosească nuiaua.” Andrei i-a provocat apoi pe copii să povestească ce comportamente îi enervează pe părinţii lor. Unii copii au mărturisit că au mai luat note mici, că au făcut năzdrăvănii, că au vorbit prea tare sau că şi-au contrazis părinţii.  Alţii au povestit cum „uneori se strică unele lucruri şi se întâmplă să fiu şi eu pe acolo”, sau că „eu uneori pun întrebări total pe lângă”.


Nadine a vorbit despre propria experienţă de copil abuzat: “Nu am uitat prin ce am trecut, dar mi-am iertat părinţii, pentru că ştiu că pe vremea lor nu exista o şcoală a părinţilor, nu era la modă să citeşti cărţi despre felul cum trebuie să îţi educi copilul.”


„Chiar dacă lucrurile s-au schimbat”, a adăugat doamna Gabriela Alexandrescu „părinţii încă au o reţinere să vină la terapie, încă se ruşinează, fără motiv, că au nevoie de consiliere.”


Dalma a vorbit despre o altfel de experienţă, tot personală, în care violenţa a venit asupra copiilor nu din partea părinţilor, ci din partea bunicilor. „Sunt supărată pe bunicii şi pe părinţii care fac rău copiilor,” a spus cântăreaţa.


„Manifestul impotriva violentei la adresa copiilor” a fost semnat atât de persoanele prezente la eveniment, cât şi de personalități publice precum: Camelia Şucu, Oana Pellea, Andreea Marin, Andi Moisescu, Cristina Bâtlan (Musette), Amalia Năstase, Venera Arapu, Wilhelmina Arz, Kristina Dragomir, Corina Bârlădeanu, Roxana Iliescu (B1 TV).


Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.