Optimal Media
  Cultură, educaţie
04.03.2010

Festival Naţional de Teatru în limba spaniolă pentru elevi

Între 6 şi 7 martie 2010 va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Spaniolă, organizat de Biroul de Învăţământ al Ambasadei Spaniei în Romania şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România. Evenimentul se va desfăşura la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti şi va include 12 piese în care vor juca 120 de elevi. S-au înscris în concurs trupele de teatru ale secţiilor bilingve din liceele teoretice şi colegiile naţionale din Bucureşti, Suceava, Ploieşti, Iaşi, Timişoara, Oradea, Craiova, Cluj-Napoca şi Braşov, precum şi o trupă independentă de teatru, arata un comunicat de presa al ministerului.

Câştigătorii competiţiei vor reprezenta România la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru în Limba Spaniolă ce va avea loc la Praga (Cehia), în luna aprilie.

Juriul festivalului este compus din dr. Ioana Moldovan, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Ioana Dumitrescu, actriţă şi profesor de limbă spaniolă, Victoria Sepciu, redactor în limba spaniolă la Radio România Actualităţi şi Adrian Brăescu, inspector de specialitate în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (preşedintele juriului). (Foto: ziarulfaclia.ro)

Optimal Media

captcha reîncarcă imaginea
Categorii
Actualitate
Politic
Economic
Social
Optimal Antidrog
Tema saptamanii
Stiri interne
Justitie & Afaceri Interne
Externe
Apărare
Administratie
Prim plan
Reportaj
Accente
Sănătate
Opinii
Cultură, educaţie
Media, publicitate
Derapaje
Campanii sociale
Sport/Turism
Romania asa cum este
Dosare istorice
Divertisment
Filme
Filmulete haioase
Joburi
Romanii de pretutindeni
Student Press
Timp liber
Stiri ultima ora
Un nou post de secretar de stat la MAI (surse)
Potrivit realitatea.net, in MAI ar urma sa se infiinteze un nou post de secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul. Numele care se vehiculeaza pentru aceasta functie este cel al lui Şerban Nicolae, care a mai detinut o functie similara in perioada 2009, in timpul guvernarii PDL-PSD. Nicolae este un apropiat al fostului presedinte Ion...
Abonare Newsletter
Nume:
E-mail:

PRODUCTII VIDEO ALE COMPANIEI OPTIMAL MEDIA SOLUTION Tel. comanda: 0722344124, e-mail: redactie@optimalmedia.ro

Acasa Companie Editoriale Publicaţii Martor Ocular Redacţie Contact
Actualizat:Zilnic, ISSN 2069 – 0045
Continutul acestui site este proprietatea Optimal Media Solution.
Este interzisa republicarea sau redistribuirea continutului fara mentionarea sursei.