Istoricii de la Iaşi şi Bucureşti s-au reunit la Focşani

La finele lunii octombrie 2011, oraşul de pe Milcov a devenit pentru o zi gazda unei interesante sesiuni de comunicări ştiinţifice cu titlul Românii între Est şi Vest. Desfăşurată sub patronajul Muzeului Vrancei, a directorului Horia Dumitrescu, maifestaţia, o importantă lecţie de istorie românească, a reunit nume de referinţă ale învăţământului universitar precum: Ion Scurtu, Constantin Buşe, Gheorghe Buzatu şi alţii.

Auditoriul format din personalităţi ale vieţii politice şi culturale din judeţ dar şi din profesori şi elevi ai liceelor vrâncene, a fost captivat şi incitat la dialog de interesantele comunicări şi prezentări de carte, dintre care ne-au reţinut atenţia în special cele ale senatorului Gheorghe Dumitraşcu, amiralului Jipa Rotaru, colonelului dr. Marian Popescu, profesorului Constantin Buşe.

O problematică de actualitate pentru noi, România şi Uniunea Europeană, a fost expusă înt-o viziune extrem de accesibilă şi de sinceră de către senatorul Gheorghe Dumitraşcu, cunoscător al unor amănunte din culisele aderării, graţie funcţiei pe care a deţinut-o, care a ţinut să remarce în cartea sa că aceasta nu se bazează pe lucrări ştiinţifice sophisticate, ci reprezintă un omagiu adus ziariştilor care au tradus şi explicat impactul politic şi economic al integrării noastre în marea familie a statelor europene. Dumitrascu a subliniat şi a fost pe deplin în asentimentul nostru,  faptul că România nu are în momentul actual ceea ce se cheamă inteligenţă diplomatică şi nici oameni care să se bată pentru interesele noastre aşa cum au, de pildă, polonezii sau ungurii.

De mare atenţie din partea celor prezenţi s-a bucurat comunicarea amiralului Jipa Rotaru, sugestiv intitulată “Dimensiunile marinei militare româneşti”, prin care a făcut o incursiune în istoria flotei pornind din antichitatea geto-dacică şi până astăzi. Marele avantaj al spaţiului românesc a fost asigurat, desigur, de existenţa ieşirii la Marea Neagră şi hotarul natural reprezentat de fluviul Dunărea. Au fost amintite încercările timide ale domnitorilor români, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul de a întemeia o flotă pe Dunăre cu mijloacele şi posibilităţile din acele vremuri, dar şi programul de construcţii navale iniţiat de Constantin Brâncoveanu la sfârşitul secolului al XVII lea şi începutul secolului al XVIII lea. Nu a fost omis nici domnitorul Alexandru Ioan Cuza care, în 1865 a înfiinţat la Bucureşti un corp al flotilei româneşti, formată din şase canoniere, o navă cu abur, prima de acest fel din România, patru şalupe şi mai multe ambarcaţiuni. Regele Carol I a continuat procesul de organizare şi modernizare a flotilei româneşti care a cunoscut întâiul moment de afirmare în războiul de independenţă.

Concluzia este uşor de perceput: România, ca stat riveran la Marea Neagră şi la Dunăre a avut şi are în continuare nevoie de o flotă puternică.

O interesantă lucrare despre aviaţia românească şi despre începuturile paraşutismului ne-a readus în memorie faptul că aparatele de zbor construite la I.A.R. Braşov în perioada interbelică, după model german, erau deosebit de performante, România numărându-se printre primele state care au folosit transportul aerian de călători pe rutele interne, prima compaie aeriană , LARES fiind înfiinţată în anul 1930. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că primii care au trecut Prutul în iunie 1941 pentru eliberarea Basarabiei şi N. Bucovinei au fost aviatorii români în colaborare cu cei germani. Despre paraşutişti se ştie că au fost întotdeauna arma de elită a oricărei armate şi în acest context s-a precizat că meritul de a înfiinţa prima şcoală de paraşutişti, transformată în timpul celui de-al doilea război mondial în batalion de paraşutişti, a revenit lui Ion Antonescu, paraşutişti care, conform unui plan, ar fi trebuit să-l salveze pe mareşal în momentul în care a fost arestat la 23 august 1944.

Sovieticii nu au privit cu ochi buni paraşutismul românesc aşa că după 1945 a fost desfiinţat considerându-se că România, situată în spatele „cortinei de fier” nu mai are nevoie de un astfel de serviciu fiind înconjurată doar de „prieteni” de aceiaşi orientare ideologică.

După evocarea măreţiei apei şi a aerului a urmat o aducere în prim plan a spiritualităţii romăneşti de către profesor George Teleoacă prin expunerea România - axa religioasă a lumii, în care a susţinut că în Carpaţi  s-ar fi păstrat tradiţia primordială, România fiind o ţară a cogaioanelor,  care a declanşat startul în cultura europeană şi chiar universală, aducând ca argument dragonul - steagul dacic -, răspândit în spaţii istorice întinse din Europa şi Asia, fiind în acelaşi timp nu numai un simbol militar ci şi unul religios. Prin urmare revenind la denumirea  sesiunii de comunicări domnul profesor a ţinut să sublinieze, pe bună dreptate, că Europa are nevoie stringentă de spiritualitatea românească astăzi mai mult ca niciodată.

Directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, colonel dr. Marian Popescu ne-a sensibilizat vorbindu-ne despre urme româneşti în Vest şi Est, despre cimitire şi opere comemorative în străinătate, evidenţiind că eroii noştri ne recomandă  ca fiind români prin faptul că numele lor sunt prezente în 31 de state din Europa şi Asia, în 2994 locuri de înhumare. Se impune, astfel, încheierea unor Acorduri cu majoritatea statelor europene pentru identificarea locurilor de înhumare şi realizarea unor opere comemorative. Este, desigur, o datorie de suflet pe care România o are faţă de apărătorii săi.

N-a trecut neobservată nici intervenţia profesorului Constantin Buşe care a omagiat personalitatea marelui istoric Nicolae Iorga, a dr. Stela Cheplea, despre cercetările arheologice din Palatul Culturii de la Iaşi sau cea susţinută de Alexandra Ciurcea care a prezentat personalitatea mareşalului Ion Antonescu din perspectivă psihologică.

Rezumând, putem afirma că Şcoala de istorie românească de astăzi continuă şi dezvoltă înt-o nouă perspectivă similară celei europene, tradiţiile inaugurate de Vasile Pârvan, Nicolae Iorga sau Gheorghe Brătianu, iar Focşanii rămân o punte de legătură şi de unitate spirituală între Iaşi şi Bucureşti.

Nina Plopeanu